Vremea azi, 8 iulie 2020. Temperaturile cresc ușor și se vor înregistra 31 de grade
Your browser doesn't support HTML5 video.
Dimineață mai apar câțiva nori în regiunile sud-estice, iar după prânz și în nord, nord-vest și pe la munte, însă șansele de ploaie vor fi reduse. Vântul se va înteți în estul țării și pe la munte, iar maximele pleacă de la 20 de grade în Bucovina și în depresiuni și vor ajunge până la 31 de grade în sud-vest.
Vremea în fiecare regiuneÎn Dobrogea și Bărăgan găsim soare și atmosferă plăcută, însă dimineața mai sunt ceva înnorări. Pe litoral vântul va avea intensificări temporare cu viteze de până la 50 - 60 km/h, dar va slăbi în intensitate spre seară. Temperaturile scad și la amiază vor fi cel mult 33 de grade Celsius.
În Moldova sudică și în nordul Munteniei se răcorește. Nu sunt anunțate ploi. Norii vor fi rari pe timpul zilei și vântul va avea unele porniri. Temperaturile scad cu 5-6 grade față de ziua trecută.
În nordul Moldovei și în Bucovina se anunță o zi frumoasă în prima parte a zilei. Spre seară se mai adună norii, însă șansele de ploaie vor fi reduse. Temperaturile cresc ușor față de marți.
Soare și vreme plăcută găsim și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Maximele vor ajunge până la 23 de grade.
În ținuturile vestice, atmosfera va fi însorită, totuși, spre seară mai apar câțiva norii în zona Crișanei, însă nu e sigur că o să plouă.
În Transilvania, miercuri se arată soarele și scăpăm de ploi. Se încălzește și la amiază vor fi 25 de grade în vestul provinciei.
Sud-vestul țării are parte de soare și atmosferă plăcută. Tendința de încălzire se păstrează și aici, iar maximele urcă spre 31 de grade.
În ținuturile sudice, vremea va fi schimbătoare în primele ore ale zilei, însă mai târziu se înseninează și pe aici. Marți au fost maxime de până la 32 de grade, însă miercuri se răcorește și vor fi cel mult 28 de grade.
BucureștiÎn București, în prima parte a zilei se mai adună norii, însă nu sunt anunțate ploi. Se răcorește ușor și maxima va ajunge pe la 27 de grade Celsius.
La munteÎn zonele de munte, vremea se îmbunează și se încălzește ușor. Spre seară se mai adună norii, dar e puțin probabil să plouă.
La marePe litoral, atmosfera va fi însorită și se mai răcorește. Vântul va avea intensificări temporare pe parcursul zilei cu viteze de 50 - 60 km/h, dar spre seară va slăbi în intensitate.
Prognoza meteo pe următoarele trei zile BucureștiJoi, atmosfera va fi însorită, se mai încălzește puțin și vântul va sufla slab. Vineri, cerul va fi curat și vremea va deveni călduroasă. După prânz se ating 32...33 de grade la umbră. Sâmbătă, vremea va fi în continuare frumoasă, dar călduroasă în orele amiezii, când se vor înregistra 33...34 de grade. Cerul va fi mai mult senin și vântul va avea intensificări temporare pe parcursul zilei.
La munteJoi mai cresc temperaturile și prindem timp frumos. După-amiaza și seara mai apar câțiva nori, însă doar sporadic o să plouă slab, iar vântul va avea unele răbufniri în nordul Orientalilor. Vineri va continua să se încălzească, se anunță vreme bună în ansamblu și ploile apar doar sporadic. Sâmbătă va fi timp frumos până spre seară, când se adună norii și vin ploi zgomotoase, însă pe suprafețe restrânse. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor strânge cantități mai importante de apă.
La mareJoi se anunță o zi excelentă pentru plajă, cu soare și un vânt activ. Vineri se face mai cald, cerul va fi senin și vântul mai are unele porniri. Sâmbătă predomină vremea frumoasă și mai cresc temperaturile, iar vântul va avea intensificări trecătoare.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: meteo , temperaturi , prognoza meteo , anm , prognoza meteo tara , prognoza meteo bucuresti
Dată publicare: 08-07-2020 07:52