Vremea azi, 8 ianuarie. Iarna se întoarce în toată țara
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vor predomină ninsorile în sudul şi sud-estul Transilvaniei, în nordul și centrul Moldovei și în zonele deluroase din Oltenia și Muntenia iar în Câmpia Română și în Dobrogea sunt anunțate mai ales ploi și vor fi condiții de polei.
La munte va ninge și se va depune strat nou de zăpadă iar vântul va avea intensificări în sud-est. Se răcește și vom avea maxime cuprinse între zero și 9 grade Celsius. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe litoral.
Vedem cum va arăta vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și Bărăganul. Pe aici atmosfera va fi închisă, așteptăm ploi consistente și se pornește vântul. Temperaturile scad chiar și cu 10 grade față de ziua trecută.
Temperaturile scad tranșant și în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Norii vor fi numeroși, apar precipitații mixte și sunt condiții de polei. Vântul va avea intensificări iar maximele ajung până la 3 grade.
În nordul Moldovei și în Bucovina se anunță înnorări și precipitații, pe suprafețe mai mici. Ieri au fost 11 grade în zona dar astăzi se răcește și se vor înregistra cel mult 3 grade.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș, predomină vremea închisă, va fi puțină lapoviță și s-ar putea să apară poleiul. Temperaturile vor continuă să scadă.
În ținuturile vestice, găsim mulți nori și precipitații slabe mixte iar în Munții Banatului va ninge și se va depune strat nou de zăpadă. Maximele termice scad cu 3-4 grade față de ieri.
În Transilvania, vremea va fi închisă și o să ningă mai consistent în zona Carpaților Meridionali iar temperaturile ajung până la 3-4 grade în vestul provinciei.
Vremea va fi neplăcută și în sud-vestul țării. Pe aici așteptăm ninsori în zonele deluroase și mai ales ploi pe la câmpie. Vor fi condiții de polei iar temperaturile scad semnificativ.
În ținuturile sudice, vor fi înnorări și ploi consistente dar în zonele mai înalte se anunță lapoviță și ninsoare. Se pot strânge cantități de apă de 10-15 l/mp iar maximele termice scad cu 5-6 grade față de ieri.
Vremea în țară
Sâmbătă, precipitațiile apar sporadic prin sud iar în nord-est, în centru și la munte va fulgui. Temperaturile se apropie de normalul perioadei.
Duminică, vom avea lapoviță în jumătatea de sud a țării iar la munte va ninge, mai ales în Munții Banatului și în Carpații Meridionali.
Luni predomină vremea închisă și vor fi precipitații pe suprafețe mari: lapoviță în sud, în sud-est și ninsori în celelalte zone. La munte va ninge, mai ales în Carpații Meridionali și Orientali iar vântul va sufla mai tare în zonele montane și în sud-est.
Vremea în București
În București, astăzi atmosfera va fi închisă, va ploua mai consistent iar temperaturile scad și după prânz vor fi cel mult 4 grade Celsius. Se răcește și pe timpul nopții iar minima va ajunge pe la zero grade; înnorarile persistă și vor fi precipitații mixte.
Ziua de sâmbătă ne-aduce mulți nori iar la sfârșitul nopții de sâmbătă spre duminică vor fi precipitații slabe mixte și condiții de polei.
Duminică atmosfera va fi închisă, vom avea lapoviță ziua și ninsoare pe timpul nopții iar maxima termică va ajunge la o valoare normală pentru această dată, 3 grade Celsius.
Luni norii persistă și așteptăm precipitații mai ales sub formă de ninsoare. Temperatura maximă va fi de 2 grade iar cea minimă de zero grade.
Vremea la munte
În zonele de munte, așteptăm înnorări și ninsori care vor fi mai abundente în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură. Se va depune strat nou de zăpadă, vântul va avea intensificări izolate și se răcește.
Sâmbătă, vremea va fi schimbătoare și doar sporadic va fulgui. Pe timpul nopții se adună norii însă șansele de ninsoare vor fi reduse.
Duminică, se anunță înnorări și ninsori mai ales în Munții Banatului și în Carpații Meridionali, iar temperaturile se vor apropia de normalul acestei perioade.
Luni va ninge pe suprafețe mai mari în Carpații Meridionali și în Carpații Orientali iar vântul va avea unele intensificări pe parcursul zilei.