Vremea azi, 7 mai. Prognoza pentru București și țară - vânt puternic și condiții de ploaie
Your browser doesn't support HTML5 video.
În Bărăgan şi Dobrogea atmosfera e cam agitată joi. Dimineaţă mai sunt ceva condiţii de ploaie, dar treptat, se arată soarele şi vântul prinde putere. Vor fi rafale de 45 km/h şi temperaturile rămân modeste. Ceva ploi mai vin şi pe timpul nopţii.
Și în Moldova sudică şi în nordul Munteniei găsim vreme schimbătoare şi răcoroasă..O să plouă din când în când, vântul va fi destul de insistent şi temperaturi rămân sub nivelul perioadei. În nordul Moldovei şi în Bucovina avem o zi destul de neplăcută, cu înnorări şi mai multe reprize de ploaie. Vântul prinde putere şi atinge viteze de 65 KM/h, iar temperaturile se menţin scaute şi pe la aiaza vor fi cel mult 11...12 grade.
Probleme din pricina vântului sunt şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Vor fi rafale de 60 km/h, dar la munte, aşteptam chiar viscol şi ninsoare, în zonele mai înalte. Ploile se mai răresc, iar noaptea va fi una destul de rece.
Vreme ceva mai agreabilă se anunţă în ţinuturile vestice. Atmosferă va fi destul de liniştită şi se face mai cald decât ieri. Noaptea se ating 4...5 grade; va fi mai frig decât în ultima perioadă. În Transilvania avem altă zi răcoroasă, cu înnorări temporare, doi, trei stropi şi rafale de vânt aproape peste tot. În Meridionali se pot înregistra viteze de 140 km/h şi mai ninge viscolit.
În Oltenia se anunţă vreme mai bună, deşi temperaturile sunt de aprilie. Vântul are intensificări frecvente şi atinge viteze de 60 km/h. Şi în ţinuturile sudice avem temperaturi modeste, atmosfera destul de agitată şi soare cu nori. Dimineaţa s-ar putea să şi picure puţin, apoi se arată soarele.
În Bucureşti, prindem vreme destul de răcoroasă şi astăzi. Dimineaţa, norii pot lăsa câţiva stropi, iar mai târziu, se înteţeşte vântul. Vor fi rafale de 40 km/h, iar presiunea atmosferică va creşte şi se apropie de normal.
La munte, aerul rece persistă şi mai sunt ninsori şi lapoviţă, mai ales pe parcursul zilei. Vântul va sufla cu putere, pe creste va fi viscol, iar în Meridionali avem cod portocaliu de intensificări ale vântului până diseară la ora 9. Aici vor fi rafale de 140 km/h.
Vineri, vremea se îndreaptă, însă deocamdată temperaturile rămân sub nivelul perioadei. Dimineața mai sunt condiţii să picure prin ţinuturile estice, dar mai târziu vântul împrăştie norii. Sâmbătă aşteptăm vreme frumoasă. Temperaturile cresc şi ajung la normal, iar norii apar trecător prin nord şi nord-est. Vântul va fi mai activ la munte şi pe litoral. Duminică, se încălzeşte şi mai tare: trecem în cealaltă extremă. Va fi neobişnuit de cald pentru o zi de Mai. Frig se anunţă doar pe litoral, în jur de 16...18 grade. Norii se adună după prânz pe la munte şi s-ar putea să apară o aversă, două.