Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 6 aprilie. Ninsori în jumătatea nordică a ţării, maximile pornesc de la zero grade

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ziua de joi ne-aduce vreme foarte rece, ninsori în jumătatea nordică a ţării; viscol în nordul Moldovei şi pe crestele montane.

Maximele pornesc de la zero grade în depresiuni şi ajung la 12 grade în ţinuturile sudice, pe unde se arată puţin şi soarele.

Vremea în fiecare regiune  

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici găsim atmosferă schimbătoare, înnorări, poate şi câţiva stropi de ploaie. Temperaturile cresc faţă de ziua trecută, dar tot va fi mai frig decât ar trebui. Se vor înregistra 11...12 grade.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei se mai încălzeşte puţin. Maximele ajung la 10...11 grade, însă şi acestea sunt valori mult mai scăzute decât ar trebui. Apar câteva ploi slabe, iar vântul mai are unele intensificări, în special în prima parte a zilei. În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina avem încă o zi neobişnuit de rece, cu cel mult 4 grade pe la amiază. Mai vin ceva ninsori, poate să apară şi lapoviţă, iar în unele zone este risc de polei. Vântul mai poate atinge viteze de 70 KM/h şi în aceste condiţii o să fie viscol. Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme de iarnă, ninsori şi temperaturi extrem de scăzute. Maximele se opresc pe la 1 grad, iar ninsorile continuă şi după lăsarea nopţii.

Frigul persistă şi în ţinuturile vestice. Atmosfera se menţine închisă toată ziua şi apar precipitaţii sub toate formele. Temperaturile ajung cu greu pe la 8 grade în Banat, iar la noapte se vor înregistra în jur de zero grade.

În Transilvania o să ningă şi astăzi, în special în zonele de munte. Şi tot la munte, la altitudini mari, vântul bate destul de tare şi se transformă în viscol. Temperaturile, mai potrivite pentru o zi de iarnă, ajung la 2...3 grade. Noaptea aduce valori negative şi minus 3 grade în depresiuni.

În Oltenia, ziua de joi ne-aduce un pic de soare, dar şi o uşoară încălzire a vremii. Temperaturile rămân însă scăzute pentru această perioadă, când ar trebui să avem 16...17 grade.

Şi în ţinuturile sudice se arată trecător soarele, dar mai apar şi câţiva nori de ploaie pe parcursul zilei. Maximele, un pic mai ridicate decât miercuri, ajung la 11, poate 12 grade.

Vremea în Bucureşti  

În Bucureşti avem tot vreme rece şi o maximă de 12 grade- potrivită pentru luna martie. Mai apar ceva înnorări, s-ar putea să plouă puţin, dar vor fi şi scurte perioade cu soare. La noapte temperatura coboară până la 2 grade.

Vremea la Munte  

La munte, găsim atmosfera de iarnă, temperaturi extrem de scăzute şi ninsori în majoritatea masivelor. Pe creste vântul bate cu putere. Atinge viteze de 70 Km/h, aşa că o să fie viscol.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult