Vremea azi, 5 iunie. Averse abundente, cu tunete, fulgere și căderi de grindină în mai multe regiuni din țară
Your browser doesn't support HTML5 video.
Maximele pleacă de la 21...22 de grade în Bucovina și ating 34 de grade în sudul Olteniei și al Munteniei, pe unde crește și disconfortul termic.
Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe-aici avem soare și vreme bună în prima parte a zilei, dar atmosfera devine instabilă mai târziu. Sunt anunțate averse abundente, cu tunete, fulgere și căderi de grindină, iar vântul se intensifică pe timpul ploilor. Temperaturile depășesc 30 de grade în zona Bărăganului.
Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, vremea se schimba după prânz. Se adună norii și vor aduce mai multe reprize cu ploi zgomotoase, destul de consistente. Vor fi și rafale puternice de vânt, iar cantitățile de apă pot trece de 40 de litri pe metru pătrat. Temperaturile se mențin ridicate și ajung la 29...30 de grade.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina o să plouă din când în când și, mai ales pe la munte, vor fi averse zdravene, descărcări electrice și vijelii. Temperaturile scad față de ieri, iar cel mai răcoare va fi în Bucovina, pe unde se vor înregistra cel mult 22 de grade.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș, prindem vreme mai bună, soare cu nori și câteva reprize de ploaie în zonele de deal și munte. Pe aici se mai încălzește puțin și maximele ajung la 26...27 de grade.
Se îndreaptă vremea și în vestul țării, pe unde ieri a plouat foarte mult. Astăzi ne așteaptă o zi însorită și destul de caldă, cu 29...30 de grade pe la amiază și un vânt mai intens în sudul Banatului.
Transilvania nu scapă nici astăzi de ploi. Vor fi mai multe perioade cu instabilitate accentuată, îndeosebi în a doua parte a zilei. Ploile vor veni, așa cum ne-am obișnuit, cu tunete, fulgere, grindină și vânt puternic.
În schimb, în Oltenia, atmosfera se liniștește, dar se încălzește foarte tare. Temperaturile urcă până la 33, poate 34 de grade, iar indicele de confort termic atinge pragul critic, de 80 de unități și asta înseamnă că aerul devine greu de respirat.
Și în ținuturile sudice se face foarte cald. Maximele se apropie de pragul caniculei și crește disconfortul termic. Mai târziu, apar și aversele, vor fi și fenomene meteo severe și se pot strânge cantități mari de apă, într-un timp foarte scurt.
Vremea în BucureștiÎn București ne-așteaptă o amiază călduroasă, cu multă zăpușeală și 32...33 de grade în termometre. Spre seară și la noapte, aversele ajung și aici și vor fi însoțite de tunete, fulgere și intensificări ale vântului.
Vremea la munteLa munte, atmosfera se menține instabilă în Carpații Meridionali și Orientali. Pe aici o să plouă destul de mult, iar cantitățile de apă pot depăși 40 L/mp. În masivele vestice găsim vreme mai bună. Temperaturile scad ușor față de ieri.
Vremea la mareȘi la mare se schimbă vremea. Se adună norii de furtună, o să plouă din când în când și s-ar putea să cadă grindină. Vor fi și perioade cu soare, iar pe plajă se vor atinge 26, poate 27 de grade.
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea azi , vremea in Bucuresti , vremea la munte , vremea la mare
Dată publicare: 05-06-2022 09:35