Vremea azi, 31 octombrie. Vântul devine mai insistent în vest, în est şi la munte, iar maximele ajung la 29 de grade
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vântul devine mai insistent în vest, în est şi la munte, iar maximele pleacă de la 20 de grade în nord-vest şi ajung la 29 de grade în sud-est.
Vremea în fiecare regiuneVedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici găsim vreme bună, soare şi temperaturi foarte ridicate pentru acest moment al anului. În Bărăgan, amiază ne-aduce atmosferă de vară şi 29 de grade în termometre.
Și mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, o să fie nefiresc de cald pentru această perioadă. Maximele ajung la 27 grade. Domină atmosfera însorită, însă vântul are unele răbufniri. În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina avem soare în cea mai mare parte a zilei, însă pe seară şi la noapte se înnorează şi o să plouă. Vântul agită atmosfera cu rafale de până la 60 de km/h, iar temperaturile urcă până la 26 de grade.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş norii se înmulţesc treptat şi o să vină câteva reprize de ploaie, însoţite de descărcări electrice. Se pot strânge 15...20 de litri de apă pe metru pătrat, iar la amiază termometrele vor indica 23 de grade - pe la Bistriţa.
Şi în tinuturle vestice o să plouă destul de mult. Vor fi și descărcări electrice, iar vântul are intensificări. Vedem puţin şi soarele printre nori, iar temperaturile se menţin ridicate şi se vor inregistra 24 de grade.
În Transilvania avem o dimineaţă foarte rece în depresiuni, pe unde minimele au coborât sub pragul îngheţului.
Tot pe-acolo sunt şi ceva condiţii de ploaie, apoi soarele încălzeşte rapid atmosfera şi, după prânz, maximele ajung la 24 de grade. Treptat, se adună norii, iar pe seară şi la noapte ploile ajung şi pe-aici.
În Oltenia urmează o zi destul de însorită şi foarte caldă pentru sfârşitul lunii octombrie. Se vor înregistra tot 24 de grade, iar vântul adie plăcut. La apropierea serii se înnorează, iar peste noapte o să plouă.
În sudul ţării domină atmosfera însorită, iar temperaturile rămân foarte ridicate: în Lunca Dunării se vor atinge 28 de grade. Spre seară se adună norii şi nu e exclus să vină câteva reprize de ploaie.
Vremea în BucureştiÎn Bucureşti avem încă o zi frumoasă şi caldă, cu 26 de grade în termometre. Norii se înmulţesc treptat, iar în a doua parte a nopţii următoare cresc şansele de ploaie. Minima ajunge la 13 grade.
Vremea la MunteLa munte temperaturile cresc, aşa că vremea se menţine deosebit de caldă. Înnorările se extind dinspre masivele vestice şi, treptat, cuprind toată zona montană. Apar averse pe arii extinse, care pot lăsa în urma 20 de litri de apă pe metru pătrat. Vântul agită atmosfera cu rafale de până la 60 de km/h.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: vremea azi , vremea in Bucuresti , vremea la munte , vremea
Dată publicare: 31-10-2023 07:34