Vremea azi, 31 mai 2024. Temperaturi de vară, dar și ploi în rafală. Unde se strâng cantități însemnate de apă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Maximele pornesc de la 22...23 de grade în Bucovina și ajung la 31 de grade în Muntenia.
Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici găsim soare, vreme bună și poate câțiva nori de ploaie la malul mării. Temperaturile cresc simțitor față de ziua de ieri. În Bărăgan se ating 29...30 de grade.
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, domină vremea frumoasă și se face mai cald decât ar fi normal. Temperaturile urcă până la 28 de garde. Vântul devine activ, iar după-amiaza e posibil să apară și o ploaie de scurtă durată.
Un aer cald pătrunde și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina. Maximele ajung la 29 de grade la Iași. Dimineața sunt condiții de ceață, apoi se arată soarele, iar în a doua parte a zilei mai vin ceva ploi.
Și mai încălzește puțin și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Ieri au fost 22...23 de grade. Astăzi se ating 26 de grade. Atmosfera se menține însorită până la amiază. Apoi apar averse destul de consistente, cu tunete, fulgere și intensificări de vânt.
În ținuturile vestice avem o zi însorită, caldă, dar și câteva reprize de ploaie după-amiaza în Crișana și în zonele mai înalte. Maximele ajung la 27 de grade. După lăsarea nopții crește instabilitatea și o să plouă destul de mult.
În Transilvania se face mai cald decât ieri, dar o să plouă și aici, în special la apropierea serii. Vor fi ploi de scurtă durată, dar se pot strânge 25 de litri de apă pe metru pătrat și vor veni cu descărcări electrice și vânt intens.
Încălzirea vremii se simte astăzi și în zona Olteniei. Avem soare și o amiază caldă cu maxime de 28...29 de grade. Nu este exclus să apară o aversă-două și pe aici.
În ținuturile sudice trecem la vreme de vară. Temperaturile urcă până la 31 de grade. Atmosfera se menține însorită aproape toată ziua. După-amiaza s-ar putea să vina o ploaie rapidă, în special în Dealurile Munteniei.
Vremea în BucureștiÎn București se face mai cald decât ieri. Avem vreme frumoasă, vânt domol și 31 de grade la orele amiezii. Spre seară e posibil să apară câțiva nori de ploaie. Noaptea aduce vreme bună, 16 grade în centru și 13 grade la marginea orașului.
Vremea la munteTemperaturile cresc și în zonele de munte, dar în a doua parte a zilei instabilitatea crește din nou. Vin alte serii de averse, unele chiar abundente. Vântul bate mai tare pe creste, dar se intensifică și pe timpul ploilor.
Sursa: Pro TV
Etichete: prognoza meteo , prognoza meteo tara , prognoza meteo bucuresti
Dată publicare: 31-05-2024 07:27