Vremea azi, 31 iulie. Regiunile vizate de ploi torențiale, căderi de grindină și rafale de vânt. Temperaturile, în scădere
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vremea în țară
Maximele pleacă de la 22...23 de grade în estul Transilvaniei și ajung la 32 de grade în zona Olteniei.
Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde se răcorește simțitor mai ales în zona Bărăganului: pe-aici, duminică au fost 35 de grade, dar luni vor fi cel mult 27 de grade. Vremea devine instabilă, o să plouă destul de mult și vor fi fenomene meteo severe.
O situație similară avem și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Temperaturile pierd vreo 8...9 grade față de duminică, vor fi perioade cu averse serioase și manifestări de instabilitate.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina o să ploua torențial și se pot strânge peste 40 de litri de apă pe metru pătrat. Rafalele vântului pot să ajungă la 70 de km/h și vor fi căderi de grindină. Temperaturile scad și nu mai trec de 26 de grade.
Mai vin câteva ploi și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Nu lipsesc perioadele cu soare, iar maximele rămân la valori similare cu cele de duminică.
În ținuturile vestice găsim vreme mai bună, dar și pe aici sunt posibile averse, mai ales în zona montană. În general, avem atmosferă însorită și temperaturi de cel mult 29 de grade.
În Transilvania apar averse abundente - în special în estul provinciei. Vor fi însoțite de fenomene electrice, rafale puternice de vânt și căderi de grindină și vor lasă în urmă cantități însemnate de apă. Se mai răcorește față de ziua trecută și maximele se opresc la 27...28 de grade pe partea vestică.
Temperaturile scad și în zona Olteniei. La amiază vor cel mult 32 de grade. În ansamblu avem vreme destul de bună, cu un vânt ceva mai insistent. O să ploua și pe-aici, dar pe suprafețe mai restrânse.
În sudul țării, duminică am avut caniculă, dar luni maximele nu mai trec de 28 de grade. Pe parcursul zilei, vor fi mai multe reprize cu ploi torențiale, vântul prinde putere și e posibil să fie și căderi de grindină.
Vremea în BucureștiÎn București se răcorește simțitor și maxima va ajunge la 28 de grade. Vor fi perioade cu averse însoțite de tunete, fulgere și intensificări de vânt. La noapte atmosfera se liniștește, dar se face puțin mai răcoare și minima ajunge la 18 grade.
Vremea la munteTemperaturile scad și la munte, pe unde vremea devine răcoroasă și instabilă. Îndeosebi în Orientali și în estul Meridionalilor o să plouă torențial, vor fi fenomene electrice și o să cadă grindina.
Vremea la marePe litoral avem încă o zi frumoasă, cu până la 28 de grade pe plajă. Pe seara și la noapte, se adună norii și vin câteva averse trecătoare. Apa marii rămâne destul de rece.
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea azi , vremea in Bucuresti , vremea la munte , meteo , prognoza meteo , anm
Dată publicare: 31-07-2023 07:16