Vremea azi, 30 noiembrie. Temperaturile ajung la valori normale
Your browser doesn't support HTML5 video.
Înnorările persistă în vest, în nord, în centru şi în est, pe unde apar şi precipitaţii destul de abundente, în unele zone.
În Dobrogea şi Bărăgan, atmosfera se menţine însorită toată ziua. Maximele urcă până la 8-9 grade, iar în zona Dobrogei temperaturile rămân neschimbate şi după lăsarea nopţii.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei se adună norii, însă condiţiile de precipitaţii sunt destul de reduse. După prânz se ating cel mult 5 grade, iar la Galaţi vor fi 4 grade atât în timpul zilei cât şi la noapte. Tot la noapte, pe-aici se porneşte vântul.
În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina cerul rămâne acoperit, iar precipitaţiile apar în a doua parte a zilei şi peste noapte. Vorbim despre ploi în zonele joase şi lapoviţă şi ninsoare la munte. După ce se lasa noaptea vântul începe să agite atmosfera.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem o zi rece, cu înnorări persistente şi ploi care vor aduce peste 20 de litri de apă pe metru pătrat. Maximele se opresc la 3 grade, însă temperaturile cresc pe timpul nopţii. La Zalău, de exemplu, minima va fi de 5 grade.
Şi în ţinuturile vestice o să plouă. Nu vedem soarele, iar după lăsarea nopţii vântul prinde putere. Temperaturile ajung la 8 grade atât în timpul zilei, cât şi la noapte.
Şi în Transilvania se înnorează, dar pe-aici precipitaţiile apar mai spre seară. La munte ninge sau cade lapoviţă, iar în zonele mai joase plouă. La altitudini mari vântul are intensificări, iar maximele se opresc la 5 grade.
În schimb, în Oltenia urmează o zi frumoasă. Norii apar sporadic, vântul adie plăcut, iar temperaturile ajung la 6-7 grade după prânz.
Şi în ţinuturile sudice găsim atmosferă cu soare, vânt domol şi până la 8-9 grade în sudul Munteniei. Peste noapte temperaturile coboară până la pragul îngheţului.
Vremea azi, în BucureştiÎn Bucureşti sunt condiţii de ceaţă la începutul zilei. Urmează o amiază însorită, cu un pic de vânt şi o maximă de 7 grade. La noapte temperatura coboară până la 2 grade.
Vremea azi, la munteLa munte rămânem cu atmosfera închisă, iar precipitaţiile se extind în a doua parte a zilei. Apar mai întâi în masivele vestice şi, treptat, cuprind toată zona montană. Pe creste ninge şi vântul bate mai tare. În rest avem lapoviţă sau ploaie şi s-ar putea să se formeze polei.
Prognoza meteo pentru următoarele zileÎn Bucureşti, vineri, de 1 Decembrie, se încălzeşte simţitor. Temperatura urca până la 15 grade, domină atmosfera cu soare, iar vântul va fi activ. Sâmbătă vremea devine neobişnuit de caldă pentru începutul iernii şi se ating 20 de grade după prânz. Se anunţă încă o zi frumoasă, însă peste noapte se adună norii şi cresc şansele de ploaie.
Duminică se răceşte accentuat şi temperatura se opreşte la 9 grade. Cerul rămâne acoperit, o să plouă, iar vântul va fi destul de insistent.
La munte, vineri temperaturile cresc simţitor. Precipitaţiile apar mai ales în Occidentali şi în nordul Orientalilor. O să plouă în zonele mai joase, iar la altitudini mari vor fi ninsori sau lapoviţă şi vântul sufla cu 80...90 de km/h.
Vremea se menţine caldă şi sâmbăta. După-amiaza se înnorează în masivele vestice, iar precipitaţiile se extind, treptat, în toată zona montană. Vântul se înteţeşte peste tot şi atinge viteze mai mari pe creşte.
Duminică se răceşte din nou. Cerul rămâne acoperit şi, pe spaţii mici, vin câteva ninsori. Vântul continuă să agite atmosfera şi bate mai tare în zonele înalte.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: vremea azi , vremea in Bucuresti , vremea la munte , vremea
Dată publicare: 30-11-2023 08:11