Vremea azi, 3 septembrie 2024. Toamnă caniculară: zonele în care aerul devine irespirabil
Your browser doesn't support HTML5 video.
Maximele pornesc de la 28 de grade în depresiuni și ajung la 37 de grade în vest și în sud-vest.
Vedem cum va arăta vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și Bărăganul. Pe aici se încălzește, iar astăzi se ating 34 de grade în Bărăgan. Crește și disconfortul termic, așa că atmosfera devine înăbușitoare după prânz.
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei temperaturile ating pragul caniculei. Din când în când se pornește vântul și doar în zona montană vor fi ceva înnorări.
În nordul Moldovei și în Bucovina avem soare și vreme foarte caldă pentru început de septembrie. Maximele depășesc 30 de grade în toată provincia. Vântul are unele răbufniri, iar pe la munte, după-amiaza e posibil să se adune câțiva nori de ploaie.
Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș va fi mult mai cald decât ar trebui. Temperaturile urcă din nou până la 34 de grade, în condiții de cer senin și vânt domol.
În ținuturile vestice se încălzește și mai tare. După prânz se instalează canicula și se resimte disconfortul termic. În Banat și în sudul Crișanei se ating 37 de grade, iar căldura va fi greu de suportat.
În Transilvania avem o dimineață rece în depresiuni, dar vremea devine foarte caldă în miezul zilei. Pe partea vestică se ating 33 de grade. În zona montană s-ar putea să picure trecător - mai ales în a doua parte a zilei.
Oltenia are parte de încă o amiază exagerat de caldă, cu disconfort termic ridicat și caniculă în unele zone. În vestul provinciei temperaturile ajung la 37 de grade la umbra.
Căldura sufocantă persistă și în sudul țării. Canicula se instalează aproape peste tot, iar indicele temperatură- umezeală atinge pragul critic de 80 de unități.
Vremea în BucureștiÎn București cerul rămâne curat pe tot parcursul zilei. Se face mai cald decât ieri. După prânz avem caniculă, 36 de grade la umbră și multa zăpușeală. Urmează o noapte senină, cu 19 grade spre dimineață.
Vremea la munteVreme caldă găsim și la munte. Domină atmosfera însorită și doar în orele amiezii vor fi unele înnorări. Tot atunci, izolat, vin și câțiva stropi de ploaie.
Vremea pe litoralPe litoral se anunță o zi frumoasă, cu soare, câțiva nori inofensivi și briza activă. Se mai încălzește puțin față de ziua trecută. În stațiuni se ating 32 de grade, iar apa mării are în jur de 25 de grade.
Sursa: Pro TV
Etichete: prognoza meteo , prognoza meteo tara , prognoza meteo bucuresti
Dată publicare: 03-09-2024 07:35