Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 29 decembrie. Temperaturile cresc, dar se anunță și ploi

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vremea se mai încălzeşte joi, dar în nord, nord-vest şi centru se adună norii, iar pe seară apar şi ceva ploi. În sud şi în est avem soare, dar şi condiţii de ceaţă la începutul zilei.

Maximele pleacă de la 5 grade în depresiuni şi ajung pe la 12 grade în vestul României.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim vreme frumoasă şi temperaturi cu 2-3 grade mai ridicate decât miercuri. Dimineaţa s-ar putea să apară un pic de ceaţă, dar amiaza ne aduce atmosferă plăcută şi până la 11 grade la Călăraşi.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei se face mai cald decât ar fi normal la această dată. Temperaturile urcă până la 8 grade. Norii apar destul de rar; însă acum, dimineaţa este ceaţă în unele zone.

Şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina avem vreme caldă pentru această perioadă, atmosferă însorită şi vânt domol. Maximele ajung pe la 8-9 grade, iar la noapte temperaturile cobora uşor sub pragul îngheţului.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme schimbătoare. Norii se înmulţesc treptat şi o să plouă, mai ales după lăsarea nopţii. Se arată puţin şi soarele, iar temperaturile câştigă vreo 2 grade faţă de miercuri.

În ţinuturile vestice se face mai cald şi se ating 11-12 grade. Se înnorează din când în când, iar pe seară vin şi ce ploi. Acestea se extind pe timpul nopţii, când se vor înregistra 5-6 grade - valori neobişnuit de mari pentru o noapte de Decembrie.

În Transilvania avem o dimineaţă rece, dar peste zi temperaturile cresc şi aici. Ajung pe la 8-9 grade. Vântul bate mai tare în zonele înalte de munte, iar spre seară, apar câţiva nori de ploaie în vestul provinciei.

În Oltenia continua vremea frumoasă şi temperaturile depăşesc din nou valorile normale. Pe aici nu sunt anunţate ploi, însă dimineaţa s-ar putea să avem puţină ceaţă pe la câmpie.

La fel o să fie şi în sudul României: soare şi atmosfera de primăvara pe la amiază. La începutul zilei sunt condiţii de ceaţă şi în această zonă; iar în Dealurile Munteniei se face mai cald decât ieri.

Vremea azi în Bucureşti

În Bucureşti avem tot vreme caldă şi frumoasă. Cerul se păstrează curat aproape toată ziua, vântul adie plăcut şi se ating în jur de 9 grade. La noapte, temperatura coboară până la zero grade şi este posibil apară ceața.

Vremea azi la munte

La munte se mai încălzeşte puţin. O să avem o zi destul de plăcută, cu soare, dar şi ceva înnorări în masivele din vestul şi nordul ţării. Pe seară şi la noapte, pe acolo vin şi ploile, iar pe creste apar câţiva fulgi de zăpadă. Vântul mai are unele intensificări în zonele înalte de munte.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, vineri, se mai încălzeşte puţin şi o să avem o amiază foarte plăcută, cu soare, vânt domol şi 12 grade în termometre - o valoare de lună Martie.

Vreme neobişnuit de caldă avem şi în ultima zi din an; cer mai mult senin şi o maximă de 11 grade. Şi noaptea de Revelion aduce temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal şi o minimă în jur de 3 grade.

Iar în prima zi din 2023, se încălzeşte şi mai tare. O să avem soare, atmosferă de primăvară şi 15 grade pe la amiază. În noaptea următoare vor fi 4-5 grade.

La munte, vineri, tot vreme caldă pentru final de decembrie; ploi slabe în masivele vestice şi nordice şi un pic de lapoviţă sau ninsoare la altitudini mari.

Temperaturile se menţin ridicate şi sâmbăta. În Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali s-ar putea să picure trecător. În rest găsim vreme fumoasă şi cer senin.

Începem un an nou, cu vreme neobişnuit de caldă, soare şi ceva înnorări în masivele nordice şi nord-vestice. Nu o să plouă, iar vântul o să bată mai tare în zonă înaltă din Carpaţii Orientali.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult