Vremea azi, 28 ianuarie. Lapoviță și ninsoare în mai multe zone ale țării. Maximele pleacă de la -2 grade
Your browser doesn't support HTML5 video.
În rest se arată puțin soarele, iar vântul rămâne activ în zona montană înalta și în sud-est. Maximele pleacă de la -2 grade în estul Transilvaniei și ajung la 8 grade în zona Olteniei.
Vremea în țarăVedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici se face mai frig și maximele se opresc la 4 grade în zona Dobrogei. Din când în când o să cadă lapoviță, dar e posibil să vină și câțiva fulgi de zăpadă. Vântul se întețește și ajunge la viteze de 55 de km/h.
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei găsim tot vreme închisă. Predomină ninsorile, dar în unele zone o să fie și lapoviță. Se mai răcește puțin și nu vor fi mai mult de 3 grade. Vântul agită atmosfera și amplifică senzația de frig.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se arată puțin soarele printre nori. Mai vin ceva ninsori, iar temperaturile scad față de ziua trecută. În Bucovina avem valori negative aproape toată ziua și doar pe la Bacău se ating 2 grade.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim înnorări persistente și maxime similare cu cele de ieri. În zona Transilvaniei e posibil să fulguiască trecător, iar peste noapte, la Bistrița minimele ajung la -8 grade.
În ținuturile vestice avem vreme mai bună, soare cu nori și cel mult 5 grade după prânz, pe la Timișoara. Vântul nu pune probleme, însă la noapte se lasă ceața în zonele joase.
Și în Transilvania se face mai frig, iar în depresiuni temperaturile ajung cu greu la -2 grade. O să ningă pe suprafețe restrânse, iar vântul prinde putere la altitudini mari. În Meridionali ajunge la viteze de 60-70 de km/h. La noapte, în estul provinciei se lasă un Gger năpraznic și vor fi -17 grade la Miercurea Ciuc.
În zona Olteniei găsim atmosferă schimbătoare: înnorări, scurte momente însorite și temperaturi în scădere față de ziua trecută. Sâmbătă au fost 12 grade pe la Craiova, astăzi vor fi cel mult 8 grade pe la Drobeta Turnu Severin.
În ținuturile sudice se mai răcește puțin. Temperaturile nu mai trec de 5 grade Celsius, iar în unele zone apar ceva precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Vremea în BucureștiÎn București vedem puțin soarele printre nori și doar trecător e posibil să apară ceva precipitații slabe. Vântul se menține activ, iar maxima atinge 4 grade. La noapte temperatura coboară până la -3 grade.
Vremea la munteLa munte scad temperaturile. Vin alte ninsori, dar vântul se mai domolește. Doar pe creste mai are unele intensificări: în zona înaltă a Meridionalilor vor mai fi rafale de 60-70 de km/h.