Vremea azi, 28 aprilie. Temperaturile se mențin reci pentru această perioadă, iar câțiva nori de ploaie sunt așteptați seara
Your browser doesn't support HTML5 video.
Maximele pleacă de la 11 grade în nord-est și în depresiuni, și ajung la 17-18 grade în sudul României.
Vremea în țarăÎn Dobrogea și Bărăgan se împrăștie norii și o să avem zi însorită, dar cu temperaturi mai scăzute decât ar fi normal. Vor fi cel mult 15-16 grade, iar vântul va continua să agite atmosfera și poate atinge viteze de 55 Km/h.
La fel va fi și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei: soare, atmosferă răcoroasă și un vânt destul de insistent. Maximele se opresc tot pe la 15-16 grade, iar la noapte se înseninează complet și se ating 4-5 grade.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina temperaturile cresc ușor față de joi, dar vremea rămâne rece pentru data din calendar. Maximele nu trec de 13 grade, iar vântul are intensificări și aici. La noapte, temperaturile coboară până la zero grade și o să apară bruma.
Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș o să fie frig pentru această perioadă, mai ales la începutul zilei. Amiaza ne aduce soare și 13-14 grade. Mai pe seară este posibil să plouă în zonele de munte.
În vestul țării avem tot vreme răcoroasă, deși se mai încălzește un pic față de joi. Maximele ajung la 16 grade, vântul adie plăcut, iar după lăsarea nopții vin câteva ploi slabe în această zonă.
În Transilvania avem soare în cea mai mare parte a zilei, însă temperaturile lasă mult de dorit. Vor fi 11-12 grade pe la amiază, iar la noapte, în depresiuni vor fi minus 4 grade și se va produce brumă. Vântul o să bată cu putere în zonele de munte.
În Oltenia scăpăm de ploi. După o dimineață rece, soarele încălzește treptat atmosfera, însă temperaturile rămân sub normal. Vor fi cel mult 17, poate 18 grade.
Vremea devine frumoasă și în ținuturile sudice, iar după prânz se face puțin mai cald decât joi. Temperaturile urcă până la 17-18 grade, dar și acestea sunt valori mai scăzute decât ar fi nomal.
Vremea în BucureștiÎn București avem tot vreme rece pentru final de aprilie, mai ales în primele ore ale zilei. Atmosfera se menține însorită, vântul adie plăcut, iar maxima se oprește la 17 grade. Acum ar trebui să fie 21 de grade. La noapte vor fi 6 grade în centru și 3 grade la marginea orașului.
Vremea la munteLa munte avem o zi însorită, dar rece, cu vânt intens la altitudini mari. În zona înaltă din Carpații Meridionali și de Curbură vor fi rafale de 70-80 KM/h. Spre seară apar câțiva nori de ploaie în masivele vestice.
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea azi , vremea in Bucuresti , vremea la munte , cum va fi vremea , vremea
Dată publicare: 28-04-2023 07:25