Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 27 iulie. După cele 41 de grade înregistrate miercuri, joi vor fi cel mult 28

Your browser doesn't support HTML5 video.

Joi se răcește și în sud, în est şi în centru aşa că după cele 41 de grade înregistrate miercuri, astăzi un vor fi mai mult de 28 de grade.

O să plouă îndeosebi în sud-est şi la munte, dar câteva averse o să mai apară şi în est, şi în nord-vest. Vântul are intensificări în majoritatea regiunilor şi atinge viteze mai mari pe crestele munţilor.

Vremea în fiecare regiune  

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul, pe unde miercuri a fost cel mai cald din ţară şi s-au atins 41...42 de grade. Joi temperaturile scad accentuat şi se vor încadra între 23 şi 27 de grade. Nu prea vedem soarele, vântul sufla cu 55...65 de km/h şi vor fi averse cu descărcări electrice.

Se răceşte simţitor şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, pe unde nu vor fi mai mult de 27 de grade. Ploile apar şi pe-aici şi vin însoţite de tunete, fulgere şi intensificări de vânt.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina atmosfera se menţine însorită toată ziua şi doar pe la munte s-ar putea să vină o aversă, două. Vântul se înteţeşte, iar temperaturile scad şi pe-aici şi se opresc la 26 de grade.

Citește și
Canicula si furtuni
Vremea azi, 26 iulie. Țara se împarte în două: unde se anunță ploi și care sunt zonele afectate de caniculă

În schimb, în nordul Transilvaniei şi în Maramureş nu prea vedem soarele şi o să plouă din când în când. Vântul devine mai insistent şi va fi destul de răcoare pentru acest moment al anului.

În vestul ţării prindem vreme mai bună şi temperaturi acceptabile, de până la 25 de grade. Avem soare în cea mai mare parte a zilei, însă vântul are intensificări. Local, pe la munte apar câteva averse.

În Transilvania avem o dimineaţă răcoroasă, mai ales în depresiuni. Nici peste zi nu se încălzeşte foarte tare şi vor fi cel mult 23...24 de grade. În plus, o să plouă, iar vântul prinde putere. Cele mai mari viteze se vor înregistra pe crestele Meridionalilor, pe unde rafalele vor depăşi 90 de km/h.

În Oltenia joi temperaturile pierd vreo 10...11 grade faţă de ziua trecută. Domină atmosfera cu soare, însă vântul are unele răbufniri. După-amiază, e posibil să se strângă câţiva nori de ploaie, în estul provinciei.

În ţinuturile sudice cerul rămâne acoperit în mare parte din zi. O să plouă din când în când, iar vântul agită atmosfera cu viteze de până la 65 de km/h. Se răceşte drastic faţă de miercuri şi joi maximele se opresc la 25 de grade.

Vremea în Bucureşti Şi în Bucureşti se răceşte accentuat şi vin mai multe reprize de ploaie. Vântul continuă să agite atmosfera, iar maximă se opreşte la 26 de grade. La noapte norii se risipesc şi minimă ajunge la 15 grade.

Vremea la Munte  

Temperaturile scad şi la munte. Mai vin ceva averse locale, pot fi şi descărcări electrice, iar vântul o să bată cu putere, în special la altitudini mari.

Vremea la Mare  

Un aer rece ajunge şi la malul mării, aşa că joi vor fi cel mult 23...24 de grade prin staţiuni. O să plouă în mai multe reprize şi vor fi rafale puternice de vânt. Apa mării are în jur de 22 de grade.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult