Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 23 martie. Precipitaţiile apar în cea mai mare parte a ţării

Your browser doesn't support HTML5 video.

Marți, avem vreme deosebit de rece pentru această perioadă, iar precipitaţiile apar în cea mai mare parte a ţării.

Vântul se înteţeşte aproape peste tot, iar dimineaţa se lasa bruma în vest, în centru şi în nord. Maximele vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade Celsius.

Vremea în fiecare regiune  

În Dobrogea şi Bărăgan, atmosfera este schimbătoare. Vor fi înnorări, dar şi perioade cu soare, iar pe alocuri vin câteva ploi slabe.

O situaţie similară găsim şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Vor fi scurte momente însorite, dar, în rest, se adună norii şi apar precipitaţii sub toate formele.

În jumătatea de nord a Moldovei şi în Bucovina prindem tot vreme schimbătoare şi rece. Pe-aici se anunţă mai ales ninsori şi lapoviţă, iar vântul va avea intensificări şi va spori senzaţia de frig.

Cam la fel va fi vremea şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Pe timpul zilei găsim înnorări, va ninge sau o să cadă lapoviţă, dar, trecător, vom zări şi soarele.

În ţinuturile vestice, norii vin şi trec, dar condiţiile de precipitaţii sunt reduse. Vântul are unele intensificări, iar la amiază se va atinge maxima zilei: 10 grade Celsius, la Timişoara.

În Transilvania avem atmosferă deosebit de rece. Pe-aici mai mult va ninge, iar în Carpaţii Meridionali vântul va viscoli ninsoarea şi va spulbera zăpada cu viteze de până la 65 de km/h. La noapte, în depresiuni va fi ger.

În Oltenia găsim vreme schimbătoare, cu precipitaţii sub toate formele, dar şi cu scurte momente însorite. Maximele au valori sub limitele normale pentru această perioadă şi se opresc la 10 grade Celsius.

În ţinuturile sudice vor fi înnorări, dar şi perioade cu soare. Pe alocuri, e posibil să apară câteva ploi slabe, dar la noapte pe aici vor predomina ninsorile.

Vremea în București    

În Bucureşti se face mai cald ca ieri, dar vremea rămâne rece pentru data din calendar. Soarele se arata trecător, iar vântul se înteţeşte şi va atinge viteze de până la 40 de km/h. La amiază, temperatura urcă până la 9 grade. La noapte, norii se înmulţesc, o să ningă slab, iar minima atinge minus 1 grad Celsius.

Vremea la munte  

 

 

La munte rămânem cu vremea de iarnă. Va fi foarte frig, iar în masivele sudice şi estice va ninge. Vântul va avea intensificări şi va spulbera zăpadă cu rafale de până la 65 de km/h şi mare atenţie dacă plecaţi în drumeţii, deoarece în Carpaţii Meridionali este risc foarte mare de avalanşe!

Vremea în următoarele zile    

Marți, avem vreme deosebit de rece, iar precipitaţiile apar în cea mai mare parte a ţării. Vântul se înteţeşte aproape peste tot, iar dimineaţa va fi brumă în vest, în centru şi în nord.

Miercuri, va fi foarte frig. Pe partea estică, în sud-vest şi în centru, de asemenea în zona montană, mai vin câteva ninsori slabe. În ţinuturile sudice, după-amiaza şi seara vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. În zonele de creastă, vântul va viscoli ninsoarea cu rafale de peste 90 de km/h, dar va avea intensificări şi în regiunile mai joase, pe unde va atinge viteze de până la 60 de km/h.

Joi, temperaturile rămân scăzute. În Dobrogea şi în estul Munteniei vor fi înnorări persistente şi se anunţă lapoviţă şi ninsori însemnate cantitativ. În restul Munteniei, în sudul Moldovei şi al Transilvaniei o să ningă doar în prima parte a zilei. În rest, va domina atmosfera însorită, iar vântul va sufla mai tare în est, dar şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

Vineri, vremea se încălzeşte, dar tot va fi rece pentru această perioadă. În sud-vest şi în nord-vest mai vin câteva ploi sau o să mai cadă lapoviţă, dar în rest se anunţă o zi însorită. Vântul rămâne activ doar prin estul ţării.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult