Vremea azi, 22 ianuarie. În nord, în centru şi în est se anunţă o zi mohorâtă, cu precipitaţii slabe
Your browser doesn't support HTML5 video.
În rest, domina timpul frumos, iar maximele pleacă de la 3...4 grade în Moldova şi ajung la 13 grade în Banat şi în vestul Olteniei.
Vremea în RomâniaVedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici găsim atmosfera închisă şi este posibil să picure trecător. Temperaturile scad faţă de ieri, dar tot va fi mai cald decât în mod obişnuit. Se vor atinge 8...9 grade pe la amiază, iar după lăsarea nopţii o să fie ceaţă.
Se mai răceşte puţin şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Maximele se opresc pe la 6...8 grade, dar şi aceasta sunt valori peste mediile perioadei. Cerul rămâne acoperit toată ziua şi s-ar putea să apară câţiva stropi de ploaie.
Şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina avem vreme închisă şi precipitaţii slabe, mai ales în prima parte a zilei. Pe aici o să fie şi un pic de lapoviţă, iar în zonele înalte de munte o să ningă. Va fi în continuare mai cald decât ar trebui. Temperaturile vor urca până la 7...8 grade.
Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş va fi cam înnorat şi o să plouă puţin în unele zone. Temperaturile se menţin ridicate pentru această perioadă: se vor înregistra 7...8 grade în miezul zilei şi în jur de 2 grade pe timpul nopţii.
În schimb, în vestul României se anunţă o zi frumoasă, cu soare, câţiva nori şi temperaturi de Martie. Atmosfera devine plăcută după prânz, când se ating 12, poate 13 grade. Peste noapte, în zonele joase se lasa ceaţă.
Şi în Transilvania o să fie cald pentru acest moment al anului şi maximele vor ajunge pe la 10 grade la Sibiu. Pe aici însă nu prea zărim soarele. Mai vin câteva ploi slabe, iar pe la munte o să ningă puţin.
În Oltenia se anunţă încă o zi plăcută, cu soare, atmosfera de primăvară şi până la 13 grade în vestul provinciei. Dimineaţa şi noaptea sunt condiţii de ceaţă pe la câmpie.
Şi în ţinuturile sudice este puţină ceaţă la începutul zilei. Apoi se arată soarele şi se face din nou mai cald decât ar fi normal. E drept că temperaturile scad faţă de ziua trecută, dar tot se mai ating 10...11 grade.
Vremea în BucureștiÎn Bucureşti continua vremea frumosă, dar se răceşte faţă de ieri, când s-au înregistrat 15 grade. Maximă se opreşte la 9 grade, dar şi aceasta este o valoare peste limitele normale. Acum ar trebui să fie vreo 3 grade. La noapte s-ar putea să apară ceaţă sau nori de joasă altitudine.
Luni se mai încălzeşte puţin şi maximă ajunge pe la 9 grade. Vântul devine mai insistent, iar la începutul zilei mai apar ceva înnorări şi condiţii de ceaţă.
Şi marţi o să fie cald pentru această perioadă, dar se schimbă vremea: se înnorează şi o plouă. Se vor înregistra 10 grade pe la amiază şi 4...5 grade în noaptea următoare.
Vremea la munteÎn schimb, la munte se face mai cald decât ieri. Mai apar ceva înnorări şi precipitaţii slabe. Vor fi ninsori la altitudini de peste 1400 de metri; ploi sau lapoviţă în rest. Se arata trecător şi soarele, iar vântul rămâne destul de activ pe crestele montane.
Luni se mai încălzeşte puţin şi maximă ajunge pe la 9 grade. Vântul devine mai insistent, iar la începutul zilei mai apar ceva înnorări şi condiţii de ceaţă.
Şi marţi o să fie cald pentru această perioadă, dar se schimbă vremea: se înnorează şi o plouă. Se vor înregistra 10 grade pe la amiază şi 4...5 grade în noaptea următoare.
Puteți vedea AICI harta interactivă a calității aerului din România, în timp real. Nivelul de poluare din zona în care locuiești se află la doar un click distanță. Funcția este disponibilă pe stirileprotv.ro cu ajutorul platformei Airly.
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea azi , vremea maine , vremea in Bucuresti , vremea la munte
Dată publicare: 22-01-2023 07:27