Vremea azi, 22 februarie. Temperaturi nefiresc de ridicate aproape peste tot, cu maxime de până la 16 grade Celsius
Your browser doesn't support HTML5 video.
În prima parte a zilei, în centru şi în zona extracarpatică, avem ceaţă, iar maximele vor ajunge până la 16 grade Celsius în regiunile deluroase.
Vremea în fiecare regiuneÎn Dobrogea şi Bărăgan, va domina atmosfera însorită, se face mai cald faţă de ziua trecută, iar temperaturile ajung până la 12 grade.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, prindem o dimineaţă cu ceață, însă apare şi soarele treptat. Vremea se încălzeşte, iar la amiază, termometrele vor indica 10 grade.
În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, găsim ceaţă în zonele joase. La deal şi la munte, norii apar sporadic, iar temperaturile, mai mari decât ieri, ating 12 grade Celsius.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, avem mult soare, nori puţini, dar şi ceaţă la începutul zilei. În zonele cu ceață persistentă, valorile termice nu vor trece de 4 grade, dar în rest, maximele urcă până la 11 grade.
În ţinuturile vestice, soarele străluceşte în cea mai mare parte a zilei. Şi pe aici se face mai cald ca ieri, iar la amiază se vor înregistra 14 grade Celsius.
În Transilvania, în depresiuni, ceața persistă pe tot parcursul zilei. În rest, vom zări şi soarele mai târziu, iar maximele ajung până la 10 grade.
În Oltenia, la deal şi la munte se anunţă o zi însorită, dar în zonele mai joase va fi ceaţă. Se încălzeşte şi la amiază, temperaturile ating 13 grade.
În sudul ţării, dimineaţa, este ceaţă în zonele de câmpie, dar în rest, norii apar destul de rar. Şi pe-aici se mai încălzeşte, iar în zonele de deal se vor înregistra chiar şi 14 grade.
Vremea în BucureștiÎn Bucureşti, după ce se risipeşte ceața matinală, va domina atmosfera însorită şi se face mai cald decât ieri. La amiază, termometrele vor indica 11 grade Celsius. La noapte revin condiţiile de ceaţă, iar temperatura coboară până la 1 grad cu plus.
Vremea la munteLa munte, soarele străluceşte în cea mai mare parte a zilei. Temperaturile cresc, iar vremea devine caldă pentru data din calendar. Mare atenţie dacă plecaţi în drumeţii, deoarece în Munţii Făgăraş, Bucegi şi Călimani este RISC MARE de avalanşe!
Vremea în următoarele zileLuni, avem vreme nefiresc de caldă aproape peste tot. În prima parte a zilei, în centru şi în zona extracarpatică se lasa ceața, iar maximele vor atinge 16 grade Celsius în regiunile deluroase.
Marți, rămânem cu atmosfera neobişnuit de caldă pentru sfârşitul lunii februarie, mai ales în regiunile de deal şi de munte. Dimineața, în zonele joase din sud, din sud-est şi din centru se formează iarăși ceaţă.
Miercuri, se face puţin mai răcoare, dar vremea se menţine mai caldă decât în mod normal în cea mai mare parte a ţării. La deal şi la munte va domina atmosfera însorită, dar, în rest, vor fi nori de joasă altitudine sau ceaţă, fenomene care, pe spaţii mici, vor persista pe tot parcursul zilei.
Joi, se încălzeşte simţitor în majoritatea regiunilor. Dimineaţă vor fi înnorări şi ceaţă, dar, mai apoi, norii se risipesc şi se anunţă o zi însorită. În zona montană se înteţeşte vântul, care va avea intensificări la altitudini mai mari.