Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 22 decembrie 2023. Vânt puternic, dar și temperaturi mai mari decât ar fi normal

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ziua de astăzi ne-aduce vreme închisă și vânt în toate zonele țării. Precipitațiile apar mai ales în vest, nord-vest și în centru, iar la munte o să ningă viscolit.

Maximele pleacă de la 1...2 grade în depresiuni și ajung la 10...11 grade în sudul României.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici se adună norii. Este posibil să picure trecător, dar principala problemă devine vântul, care poate depăși 60 Km/h. Temperaturile se mențin ridicate pentru data din calendar și ajung pe la 8...9 grade.

La fel o să fie și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei: înnorări persistente, condiții de ploaie și un vânt din ce în ce mai insistent. Vremea rămâne caldă pentru această perioadă: se ating 8...9 grade și în această zonă.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina o să fie mai cald decât ar trebui. Temperaturile urcă până la 9 grade. Cerul rămâne acoperit de nori și se pornește vântul. Apar ceva ploi, iar pe seară și la noapte o să fie un pic de lapoviță și ninsoare.

Citește și
meteo cald iarna
Vremea azi, 20 decembrie. Temperaturile rămân ridicate în cea mai mare parte a țării

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme închisă și precipitații sub toate formele: ninsori la munte; ploi sau lapoviță în rest. Maximele ajung pe la 5...6 grade, însă din cauza vântului vom resimți valori mai scăzute de atât.

În ținuturile vestice, atmosfera se menține închisă. O să plouă din când în când, iar în zonele montane o să ningă viscolit. Vor fi în jur de 8 grade în Banat. După lăsarea nopții, s-ar putea să ningă și pe la câmpie.

În Transilvania vântul devine tot mai puternic, iar pe crestele montane poate depăși 120 Km/h. La munte o să ningă viscolit. Ninsorile apar și în zonele mai joase, în special după lăsarea nopții.

În Oltenia temperaturile se mențin peste normal și ajung la 8...9 grade. Vântul se intensifică și în această zonă, iar în vestul provinciei s-ar putea să plouă puțin. La noapte vor fi condiții de lapoviță și ninsoare.

Vremea rămâne caldă și în sudul României, pe unde se ating 10, poate 11 grade. Nu prea vedem soarele; apar și ceva condiții de ploaie, iar vântul devine din ce în ce mai activ.

Vreme la București

În București avem o zi cam mohorâtă, cu vânt tot mai insistent, poate și câțiva stropi de ploaie. Va fi mai cald decât ar trebui: se vor atinge 10 grade. Cerul rămâne acoperit și pe timpul nopții, iar temperatura coboară până la 2 grade.

Vremea la munte

Vremea se răcește în zonele de munte, iar vântul sporește senzația de frig. O să ningă destul de mult. La altitudini mari, vântul poate depăși 120 Km/h. Asta înseamnă viscol puternic, vizibilitate foarte redusă și zăpadă troienită.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult