Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 21 martie. Vin câteva ploi slabe, mai ales în centrul ţării şi la munte. Prognoza pentru următoarele zile

Your browser doesn't support HTML5 video.

Marți rămânem cu vremea caldă, dar se înnorează în majoritatea zonelor. Vin şi câteva ploi slabe mai ales în centrul ţării şi la munte, iar pe seară o să plouă şi în sud.

Maximele pleacă de la 10...11 grade în depresiuni şi pe litoral şi ajung la 19...20 de grade în Lunca Dunării.

Vremea în fiecare regiune

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici găsim atmosferă închisă şi condiţii de ceaţă la începutul zilei. Temperaturile urcă până la 17 grade în Bărăgan. Pe litoral, însă, va fi mai răcoare şi se vor înregistra cel mult 11 grade. La noapte o să plouă în această zonă.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei se încălzeşte faţă de luni şi se ating 15...16 grade. Nu prea zărim soarele; dimineaţa avem un pic de ceaţă şi aici, iar după lăsarea nopţii vin ploile.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina cerul rămâne acoperit aproape toată ziua şi este posibil să picure trecător. Se face, însă, mai cald decât luni. Temperaturile depăşesc mediile perioadei şi ajung la 17...18 grade.

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem o zi mohorâtă, cu ploi slabe în unele zone. Temperaturile se menţin ridicate pentru acest moment al anului. În Maramureş se ating 16...17 grade, iar peste noapte, cerul se degajează treptat.

În vestul ţării găsim vreme mai bună. Se arată soarele printre nori, dar vin şi câţiva stropi de ploaie pe la DEVA. Temperaturile scad uşor faţă de ziua trecută, însă tot va fi mai cald decât ar trebui. Se vor înregistra 16...17 grade.

În Transilvania avem o zi destul de neplăcută, cu cer acoperit şi ploi slabe, mai ales în zonele de munte. Se face mai răcoare decât luni. Maximele se opresc la 11 grade în depresiuni şi ajung la 15 grade în vestul provinciei.

Se schimbă vremea şi în zona Olteniei. Se adună norii, iar ploile se extind mai pe seară şi după lăsarea nopţii. Temperaturile ajung la valori de Aprilie: vor fi în jur de 18 grade pe la amiază.

Şi în ţinuturile sudice se face mai cald decât ar trebui. Temperaturile urcă până la 19, poate 20 de grade în Lunca Dunării. Atmosfera se menţine închisă, iar pe seară şi la noapte vin ploile.

Vremea în Bucureşti

Şi în Bucureşti avem o zi mohorâtă, dar cu temperaturi peste limitele normale şi o maximă în jur de 18 grade. La noapte o să plouă şi aici. Se mai încălzeşte faţă de noaptea trecută şi minimă ajunge la 7...8 grade.

Vremea la Munte

Vremea rămâne caldă şi în zonele de munte. Avem însă o zi destul de neplăcută. Nu prea zărim soarele şi o să plouă din când în când. La altitudini de peste 2000 de metri s-ar putea să cadă lapoviţa şi ninsoare.

Prognoza pentru următoarele zile

Miercuri ploile cuprind sudul şi sud-estul României, pe unde se face mai răcoare. În celelalte regiuni găsim vreme mai bună, câţiva stropi de ploaie şi până la 18 grade în vestul ţării.

Joi se încălzeşte în majoritatea zonelor. Dimineaţa, în sud şi în sud-est mai sunt ceva înnorări şi este posibil să picure trecător. Amiaza ne-aduce soare şi atmosferă plăcută.

Vineri temperaturile continuă să crească. Se face mult mai cald decât ar fi normal şi vremea frumoasă cuprinde toată ţara. Temperaturile urcă până la 23 grade, iar noaptea apar câteva ploi slabe în jumătatea nordică.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult