Vremea azi, 21 mai. Se arată soarele și temperaturile încep ușor să crească
Your browser doesn't support HTML5 video.
Amiaza ne-aduce maxime de la 16 grade în depresiuni, până la 23 de grade în sud-vest.
Vremea pe regiuni
În Dobrogea şi Bărăgan găsim atmosfera schimbătoare. O să plouă din când în când, vor fi şi perioade însorite, iar vântul va sufla mai tare la malul mării. Temperaturile cresc uşor faţă de ziua trecută, însă tot va fi răcoare pentru acest moment al anului şi vom avea cel mult 20-21 de grade.
Se mai încălzeşte şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, dar temperaturile se menţin sub valorile normale. Mai apar ceva înnorări şi averse slabe, iar maximele se opresc pe la 21-22 de grade. Peste noapte, cerul se degajează treptat.
O să mai ploua puţin şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina. Apare şi soarele printre nori, iar la noapte se înseninează. Temperaturile cresc şi aici, iar după prânz se vor înregistra, de la 19, la 21 de grade.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, găsim vreme mai bună, soare cu nori, dar şi ceva condiţii de ploaie în zonele înalte. Temperaturile, mai ridicate decât ieri, ajung pe la 20 de grade.
Se îndreaptă vremea şi în vestul ţării, pe unde a plouat foarte mult în ultimele zile. Vineri, ploile mai apar doar în apropierea munţilor. În rest, avem atmosfera însorită şi se încălzeşte simţitor. Joi, au fost 13-14 grade, astăzi se ating în jur de 21 de grade.
În Transilvania o să mai ploua pe parcursul zilei, iar pe la munte se mai pot acumula 15 litri de apă pe metru pătrat. Vântul suflă cu putere pe creste, iar temperaturile cresc cu 6-7 grade faţă de ziua trecută.
Vremea se încălzeşte şi în Oltenia, iar în vestul privinciei se ating 23 de grade. Se mai aduna norii şi vor aduce câteva ploi zgomotoase, în special în zona deluroasă.
Şi prin sudul ţării mai vin ceva averse, pot fi şi fenomene electrice, dar în ansamblu avem vreme mai bună decât ieri şi temperaturi în creştere.
Vremea în București
Vineri avem vreme mai bună. Se arată soarele şi se încălzeşte, însă după prânz e posibil să mai apară câteva averse slabe. Temperatura urca până la 21 de grade-dar şi acesta este o valoare mai scăzută decât ar fi normal.
Sâmbătă ajungem la normal cu temperaturile şi o să avem vreme frumoasă, soare, un pic de vânt şi 25-26 de grade la orele amiezii.
Duminică, se face şi mai cald şi o să avem atmosfera de vară, puţini nori şi o maximă în jur de 30 de grade.
Vremea frumoasă continuă şi luni. Temperaturile scad uşor şi se opresc pe la 27 de grade, iar vântul devine mai insistent pe parcursul zilei.
Vremea la munte
La munte, vineri găsim vreme schimbătoare. O să plouă din când în când. Se mai pot strânge 15 litri de apă pe metru pătrat, iar după-amiaza ploile vor fi însorite de tunete şi fulgere.
Temperaturile încep să crească, dar vântul rămâne destul de intens în zona Carpaţilor Meridionali.
Ziua de sâmbătă aduce vreme frumoasă şi câteva averse slabe, mai pe seara, în Apuseni şi în Carpaţii Orientali. Se mai încălzeşte puţin, iar în nordul Orientalilor, se intensifca vântul şi va sufla cu peste 70 Km/h.
Duminica se face mai cald şi o să avem o zi plăcută, cu soare şi foarte puţine ploi. Doar vântul are unele intensificări în zona montană înaltă.
Iar luni apar înnorări şi averse locale, însoţite de tunete şi fulgere. Vântul sufla mai tare pe crestele Carpaţilor Meridionali, iar temperaturile se menţin la valori ridicate pentru acest moment al anului.