Vremea azi, 21 februarie. Se încălzește simțitor, dar vântul se intensifică aproape peste tot
Your browser doesn't support HTML5 video.
În Dobrogea şi Bărăgan atmosfera se menţine însorită şi se face mult mai cald decât în mod obişnuit. Vântul devine tot mai insistent, iar temperaturile urcă până la 17-18 grade- valori de luna aprilie.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim vreme frumoasă şi temperaturi neobişnuit de mari pentru acest moment al anului. Luni au fost 10-11 grade; marți se ating 16-17 grade, dar vântul are intensificări şi aici.
Vremea se încălzeşte şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina. Maximele ajung la 13-14 grade, dar avem o zi cam neplăcută, cu înnorări, ploi trecătoare şi vânt puternic. În această zonă vor fi rafale de peste 70-80 KM/h.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme închisă, câteva ploi slabe şi temperaturi în creştere faţă de luni. Se ating 11-12 grade, însă vântul continuă să agite atmosfera şi bate foarte tare în zonele de munte.
Încălzirea vremii se simte şi în vestul ţării. Pe aici nu sunt semne de ploaie. Amiaza aduce atmosfera de primăvară, soare, câţiva nori şi în jur de 14-15 grade.
Un aer cald ajunge şi în Transilvania, însă pe aici va cam înnorat. S-ar putea să vină şi câţiva stropi de ploaie, dar principala problemă o să fie vântul puternic. În sudul provinciei, acesta poate depăşi 80 km/h, iar în zonele înalte de munte vor fi rafale de peste 100 km/h.
În Oltenia nu prea zărim norii. Avem vreme frumoasă şi se face mult mai cald decât ar fi normal. Maximele ajung pe la 16-17 grade, dar vântul are intensificări trecătoare şi aici.
Saltul termic este evident şi în sudul ţării. Luni au fost vreo 10 grade, marți maximele se apropie de pragul de 20 de grade. Domină atmosfera cu soare, iar vântul devine ceva mai activ.
Vremea azi, în BucureştiŞi în Bucureşti se încălzeşte foarte tare. Maxima ajunge pe la 19 grade, deşi acum ar trebui să fie în jur de 7 grade. Avem o zi însorită, dar cu vânt intens şi rafale de 45...55 Km/h. Atmosfera se linişteşte pe timpul nopţii, iar spre dimineaţă se ating 4-5 grade.
Vremea azi, la munteTemperaturile cresc şi în zonele de munte. Vremea devine caldă pentru dată din calendar. Soarele se arată peste tot, dar pot să apară şi precipitaţii, în special în Carpaţii Orientali. Pe creste vântul o bate foarte tare şi spulbera zăpada depusă.
Prognoza meteo pentru următoarele zileÎn Bucureşti, miercuri temperaturile scad uşor, dar va fi în continuare mult mai cald decât ar trebui. Se vor atinge 16 grade, iar miercuri-noapte s-ar putea să picure trecător.
Joi se răceşte accentuat. De fapt temperaturile se apropie de normal şi maxima se opreşte la 7-8 grade. Avem o zi cam mohorâtă, cu vânt activ, poate şi câţiva stropi de ploaie.
Vineri atmosfera se menţine închisă şi o să plouă din când în când. Se mai încălzeşte puţin şi se ating 10 grade pe la amiază.
La munte, vremea rămâne caldă şi miercuri, dar se domoleşte vântul. Doar pe creste mai are unele intensificări, dar nu vorbim de viteze mari. O să avem atmosferă schimbătoare, câteva ploi sau un pic de lapoviţă. Joi se răceşte în masivele estice. Norii apar aproape peste tot, iar pe seară apar alte precipitaţii în Carpaţii Occidentali şi în Meridionali. Vântul bate mai tare în zona înaltă din masivele sudice.
Ziua de vineri ne-aduce vreme închisă, precipitaţii sub toate formele şi un vânt mai intens la altitudini mari.
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea azi , vremea in Bucuresti , vremea la munte , vremea
Dată publicare: 21-02-2023 07:17