Vremea azi, 21 februarie. Apar nori în aproape toata țara. Temperaturile rămân plăcute
Maximele pornesc de la 5-6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi ajung la 13-14 grade în Dealurile Olteniei.
În Dobrogea şi Bărăgan domină atmosfera închisă. O să picure trecător, mai ales în Bărăgan; iar în zona Dobrogei se arată un pic şi soarele. Temperaturile, mai ridicate decât ar fi normal, ajung la 9-10 grade.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei o să fie puţin mai cald. Se vor atinge 11-12 grade. Dimineaţa sunt condiţii de ceaţă în unele zone. Amiaza aduce atmosferă destul de plăcută, deşi apar ceva înnorări şi aici. Nu este exclus să vină o ploaie slabă, trecătoare.
În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina se înnorează din când în când şi este posibil să plouă. La începutul zilei este ceaţă în zonele joase. Apoi vedem şi soarele printre nori. Se încălzeşte faţă de ieri şi temperaturile urcă până la 11-12 grade.
În schimb, în nordul Transilvaniei şi în Maramureş se răceşte față ziua trecută. Chiar şi aşa, avem valori peste limitele normale, în jur de 8 grade. Cerul rămâne acoperit aproape toată ziua şi o să plouă din când în când.
În ţinuturile vestice norii persistă şi mai vin câteva ploi slabe pe parcursul zilei. Maximele pierd vreo 2 grade faţă de ieri. Se opresc pe la 10 grade. La noapte cerul se înseninează treptat.
Şi în Transilvania o să fie cam înnorat. S-ar putea să picure trecător, iar în zonele de munte o să cadă un pic de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile depăşesc valorile normale. Ajung la 9-10 grade în vestul provinciei.
În Oltenia se face mai cald decât ar trebui. În zonele deluroase se ating cele ridicate valori din ţară, în jur de 13-14 grade. S-ar putea să plouă puţin şi aici. Vor fi şi perioade cu soare pe parcursul zilei.
Şi în ţinuturile sudice găsim vreme caldă pentru această perioadă. Se înnorează din când în când. S-ar putea să vină şi o ploaie slabă. Temperaturile, la fel ca ieri, ajung la 11-12 grade.
Vremea azi, în BucureştiÎn Bucureşti avem atmosferă schimbătoare, înnorări, poate şi câţiva stropi de ploaie şi în jur de 12 grade pe la amiază. Norii se risipesc după lăsarea nopţii. Mâine în zori este posibil să apară ceaţa şi minima ajunge pe la 2 grade.
Vremea azi, la munteLa munte urmează o zi cam mohorâtă, cu precipitaţii slabe în majoritatea masivelor. Vântul bate mai tare pe creste, în special în Carpaţii Orientali. Dimineaţă este ceaţă pe vai şi în depresiuni, iar temperaturile se menţin ridicate pentru dată din calendar.
Prognoza meteo pentru următoarele zileÎn Bucureşti, joi, norii se risipesc. O avem o zi însorită, cu temperaturi în creştere şi 15 grade după prânz.
Vineri continuă vremea frumoasă şi se face mult mai cald decât în mod obişnuit. Se ating 19 grade, deşi acum ar trebui să fie în jur de 6 grade.
Şi sâmbăta o să fie foarte cald pentru acest moment al anului. Temperatura ajunge tot pe la 19 grade. Avem soare şi atmosferă plăcută toată ziua. În noaptea de sâmbătă spre duminică se-adună norii, dar nu sunt semne de ploaie.
La munte, joi, se mai încălzeşte puţin. Se arată soarele şi doar în masivele nordice mai pot să apară ceva precipitaţii.
Vineri se face mult mai cald decât ar fi normal. Avem vreme bună, soare, dar şi ceva înnorări în masivele din vestul şi nordul ţării. Pe creste vântul ajunge la viteze de 80 km/h.
Şi sâmbăta o să fie foarte cald pentru această perioadă. Ploile se extind în masivele vestice, dar s-ar putea să picure şi în rest
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea azi , vremea in Bucuresti , vremea la munte , vremea
Dată publicare: 21-02-2024 07:18