Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 21 aprilie. Soare cu nori, vânt insistent și precipitații sub toate formele. Zonele din România vizate de ninsori

Your browser doesn't support HTML5 video.

Avem vreme destul de rece în vest, în sud-vest și la munte. În regiunile sudice și vestice plouă, iar la munte apar precipitații sub toate formele.  

Vântul are intensificări în sudul și în estul României. Maximele pleacă de la 11-12 grade în Oltenia și ajung la 20 de grade în zona Dobrogei.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Găsim atmosferă schimbătoare: soare cu nori și un vânt destul de insistent. Din când în când o să plouă - mai abundent pe seară și după ce se lasă noaptea. Temperaturile cresc față de ieri, iar la Tulcea se vor înregistra 20 de grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei se anunță o zi însorită. Vântul se înțețește, iar la apropierea serii o să plouă puțin. La munte apar precipitații sub toate formele, iar pe creștele Carpaților de Curbură ninge și se depune strat de zăpadă. Se mai încălzește, iar la amiază termometrele vor indica 19 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem vreme bună. Norii apar destul de rar, însă vântul are intensificări. Temperaturile mai câștigă 1-2 grade față de ziua trecută. Se ating 17 grade, dar și acestea sunt valori puțin mai mici decât cele normale.

Citește și
vreme rea
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

În nordul Transilvaniei și în Maramureș avem o dimineață rece și condiții de brumă în unele zone. Apoi soarele încălzește atmosfera, iar la amiază maximele ajung tot la 17 grade.

În schimb, în ținuturile vestice găsim vreme închisă, înnorări persistente și ploi pe arii extinse. În Munții Banatului se strâng cantități însemnate de apă, iar la altitudini mari ninge sau cade lapoviță. Temperaturile, similare cu cele de ieri, se opresc la 16 grade.

În Transilvania este frig la începutul zilei, iar în unele zone a apărut brumă. Apoi se adună norii, însă ploile apar la apropierea serii. Continuă să plouă și peste noapte, iar în zona înaltă a Meridionalilor ninge și se depune strat de zăpadă. Maximele ajung la 17 pe partea vestică, pe la Târgu Mureș.

În Oltenia găsim vreme închisă, cu înnorări persistente și ploi destul de abundente, care pot lăsa în urmă peste 15 litri de apă pe metru pătrat. După cele 18 grade, duminică se răcește simțitor și vor fi cel mult 13 grade.

În sudul țării vedem puțin soarele printre nori, dar o să plouă și în această zonă. Se pot strânge cantități însemnate de apă și e posibil să apară fenomene electrice. Temperaturile rămân la valori similare cu cele de ieri și ajung la 17-18 grade.

Vremea în București

În București se înnorează treptat, iar pe seară cresc șansele de averse. Vântul va fi activ, iar maxima atinge 18 grade. La noapte cerul rămâne acoperit, vin câteva reprize de ploaie, iar temperatura coboară până la 8 grade.

Vremea la munte

La munte o să fie cam frig. Norii se înmulțesc, iar precipitațiile cuprind toate masivele. Vorbim despre ploi în zonele joase și lapoviță și ninsoare la altitudini mari. În Munții Banatului, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură se strâng cantități însemnate de apă, iar în masivele sudice și sud-estice se depune strat de zăpadă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult