Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 20 septembrie 2024. Toamnă normală și plăcută în toată țara. Ce temperaturi vor fi

Astăzi se îndreaptă vremea și se încălzește în multe zone. În ținuturile sudice și la munte o să picure trecător și tot pe-acolo vântul agită atmosfera. Maximele pleacă de la 18 grade în depresiuni și ajung la 25 de grade în sudul țării.

Vedem cum arata vremea în fiecare regiune. Începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe-aici vor fi ceva înnorări, mai ales în Bărăgan și în sudul Dobrogei.

Pe litoral, în primele ore o să plouă slab. Tot la malul mării vântul bate tare, cu rafale de 65 de km/h. Nu lipsesc perioadele cu soare, iar temperaturile urcă până la 24 de grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei urmează încă o zi însorită și o amiază plăcută, cu maxime în jur de 23 de grade. Vântul va fi destul de insistent și în această regiune.

În nordul Moldovei și în Bucovina avem ceva condiții de ceață acum, dimineața. Apoi soarele strălucește în cea mai mare parte a zilei. Nu mai vorbim despre ploi, iar la amiază se ating 23 de grade.

Citește și
soare
Vremea azi, 17 septembrie. Se încălzeşte în cea mai mare parte a ţării. Maximele ajung la 24-25 de grade în sudul României

Vreme bună găsim și în nordul Transilvaniei și în Maramureș: atmosferă însorită, vânt domol și temperaturi normale pentru această perioada, de până la 24 de grade.

În ținuturile vestice urmează o zi frumoasă, cu soare și 24 de grade în termometre. Doar prin sudul Banatului se adună câțiva nori și e posibil să picure trecător.

În Transilvania avem o dimineață foarte rece în depresiuni, pe unde sunt și condiții de ceață și de brumă. Apoi soarele încălzește atmosfera și, după prânz, se ating 23 de grade pe la Târgu Mureș. În Meridionali norii se înmulțesc și vin câțiva stropi de ploaie și tot pe-acolo se pornește vântul.

Și în Oltenia vor fi ceva înnorări, poate și o ploaie slabă, trecătoare. Vor fi și perioade cu soare, însă vântul agită atmosfera cu până la 50 de km/h. Temperaturile ajung la 25 de grade.

Cam la fel va fi vremea și în sudul țării: norii vin și trec, e posibil să picure trecător, iar vântul prinde putere în sudul Munteniei. În miezul zilei se ating 24 de grade.

Vremea în București

În București avem vreme schimbătoare: soare cu nori și un vânt insistent, care ajunge la 45 de km/h. Maxima, în creștere față de ieri, ajunge la 25 de grade. La noapte vântul pierde din intensitate, dar se face mai frig decât noaptea trecută. Temperatura coboară până la 11 grade.

Vremea la munte

La munte, doar prin Carpații Meridionali se înnorează și mai vin câțiva stropi de ploaie. În celelalte masive se anunță o zi însorită, însă vântul are unele intensificări. Temperaturile ajung la valori normale pentru data din calendar. Vremea la mare Pe litoral dimineața mai sunt ceva înnorări și ploi slabe. Apoi cerul se degajează, însă vântul bate tare, cu rafale de până la 65 de km/h. La amiază se ating 23 de grade, iar apa mării are 21...22 de grade.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult