Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 18 martie. Nori de ploaie în estul şi în sud-estul ţării şi atmosferă însorită în celelalte zone

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ziua de sâmbătă ne-aduce vreme cam rece, câţiva nori de ploaie în estul şi în sud-estul ţării şi atmosferă însorită în celelalte zone.

Maximele pornesc de la 5...6 grade în depresiuni şi ajung la 13...14 grade în vestul României.

Vremea în fiecare regiune

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici găsim vreme schimbătoare, temperaturi mai scăzute decât vineri şi câteva ploi slabe, îndeosebi în zona litoralului. Vântul rămâne destul de insistent, iar maximele se opresc pe la 8...9 grade.

Se mai răceşte puţin şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Norii apar şi în această zonă şi s-ar putea să aducă 2...3 stropi de ploaie. Se arată trecător şi soarele, însă temperaturile rămân modeste şi vor fi cel mult 8...9 grade.

Şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina o să fie cam frig, mai ales în primele ore ale zilei. Maximele ajung la 8...9 grade şi în această regiune. Cerul se înnorează din când în când. Este posibil să vină şi o ploaie slabă, de scurtă durată.

Citește și
ploaie
Vremea azi, 16 martie. Se răcește simțitor și avem vreme închisă, iar la munte predomină ninsorile

În schimb, în nordul Transilvaniei şi în Maramureş, găsim vreme frumoasă şi cer mai mult senin. După o dimineaţă rece, soarele încălzeşte treptat atmosfera şi se face mai cald decât vineri. Temperaturile urcă până la 11...12 grade.

Se mai încălzeşte şi în ţinuturile vestice. Temperaturile, mai ridicate decât în celelalte zone, ajung la 13, poate 14 grade. Atmosfera se menţine însorită toată ziua. Doar vântul are unele intensificări în sudul Banatului.

Soare şi vreme bună găsim şi în Transilvania. E drept că acum dimineaţă este cam frig, mai ales în depresiuni. Temperaturile cresc, însă, pe la amiază şi se ating 10...11 grade în vestul provinciei. La noapte se răceşte din nou. Vor fi minus grade în zona Miercurea Ciuc.

În Oltenia se anunţă o zi plăcută, cu soare, câţiva nori şi vânt domol. Se mai încălzeşte faţă de vineri. Temperaturile ajung la 11...12 grade, dar noaptea aduce valori negative în zona deluroasă de aici.

În ţinuturile sudice se face puţin mai frig decât ar fi normal la această dată. Maximele nu mai trec de 10 grade. În estul Munteniei apar mai mulţi nori, dar este puţin probabil să plouă.

Vremea în Bucureşti

Şi în Bucureşti se mai răceşte puţin. Avem atmosferă schimbătoare, înnorări şi un vânt ceva mai insistent. Maxima se opreşte pe la 9 grade, iar la noapte vor fi în jur de 3...4 grade.

Vremea la Munte

La munte găsim vreme frumoasă. Doar în Carpaţii de Curbură se mai adună norii, dar nu sunt anunţate precipitaţii. Vântul bate mai tare în Munţii Banatului. Este frig acum dimineaţa, dar temperaturile cresc uşor pe timpul zilei.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult