Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 18 iunie. Noi serii de averse anunțate în țară. Vor fi descărcări electrice și intensificări ale vântului

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vremea se îndreaptă, duminică, în vestul României și tot pe acolo se încălzește simțitor. În celelalte regiuni vin alte serii de averse, unele destul de abundente, și este posibil să cadă grindină.

Maximele pornesc de la 21...22 de grade în zona centrală și ajung la 30...31 de grade în sud-est.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici găsim soare și atmosferă plăcută în prima parte zilei. Apoi se adună norii. O să plouă în mai multe reprize; vor fi descărcări electrice și intensificări de vânt. Temperaturile, comparabile cu cele de sâmbătă, urcă până la 31 de grade.

Pe unde urmează o zi destul de frumoasă, cu soare, dar și câțiva stropi de ploaie, pe spații mici. Vântul suflă cu viteze de 40...50 de km/h, iar maximele ating 27 de grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, găsim vreme schimbătoare și temperaturi ridicate pentru dată din calendar. Vântul agită atmosfera, apar și niște averse, iar după prânz se vor înregistra 28 de grade.

Citește și
ploi ploaie vremea umbrela
Prognoză meteo specială pentru București. Vor fi ploi și descărcări electrice

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina vor fi perioade însorite, dar pe parcursul zilei o să vină și câteva ploi de vară. Temperaturile rămân la valori similare cu cele de sâmbătă și se vor atinge 26 de grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș instabilitatea crește treptat în unele zone. Apar averse, posibil însoțite de fenomene electrice și de căderi de grindină. Avem și perioade cu soare, iar maximele ajung la 27 de grade.

În ținuturile vestice ploile apar îndeosebi în a doua parte a zilei. Vor fi și tunete, și fulgere și s-ar putea să cadă grindina. Temperaturile se mențin ridicate și ajung tot la 27 de grade.

În Transilvania avem vreme cam instabilă. Norii se înmulțesc treptat și vin averse - pe alocuri, torențiale, însoțite de descărcări electrice și căderi de grindină. Vântul se întețește în timpul ploilor. Maximele, la fel ca sâmbătă, se opresc la 24 de grade.

O să plouă și în Oltenia - mai ales după-amiază și seara. Pe spații mici se pot strânge cantități mari de apă și e posibil să cadă grindina. Nu lipsesc perioadele cu soare, iar temperaturile urcă până la 27 de grade.

În ținuturile sudice avem atmosferă însorită, dar din când în când se înnorează și o să plouă. Vântul agită atmosfera cu viteze de până la 50 de km/h, iar la amiază se vor înregistră tot 27 de grade.

Vremea în București

În București, vremea rămâne caldă și duminică, iar temperatura urcă până la 29 de grade. În prima parte a zilei s-ar putea să picure trecător. Spre seară, atmosfera devine instabilă și sunt șanse mari de averse, descărcări electrice și intensificări de vânt.

Vremea la munte

La munte va fi răcoare și o să plouă destul de mult. Cantitățile de apă pot trece de 40 de litri pe metru pătrat, iar ploile vor veni cu tunete, fulgere, vânt puternic și grindină.

Vremea la mare

Pe litoral găsim soare și vreme bună în cea mai mare parte a zilei. După-amiază este posibil să apară câțiva nori de ploaie și aici, iar temperaturile ajung pe la 26...27 de grade. Apa mării are 22...23 de grade.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult