Vremea azi, 18 august. Disconfortul termic este în creștere. Se anunță caniculă și ploi zgomotoase în a doua parte a zilei
Your browser doesn't support HTML5 video.
Maximele pornesc de la 28 de grade pe litoral și ajung la 36 de grade în Muntenia și în sudul Moldovei.
Vremea în țarăVedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici atmosfera se menține însorită toată ziua și se încălzește foarte tare. Crește și disconfortul termic, iar în Bărăgan se instalează canicula și se ating 35-36 de grade. Doar pe litoral găsim valori ceva mai scăzute, de 28-29 de grade.
Și în mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei avem o zi toridă, soare și multă zăpușeală la orele amiezii. Temperaturile mai câștigă un grad-două față de joi și ajung la 36 de grade.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem o dimineață plăcută, dar se face destul de cald după prânz. Maximele depășesc 30 de grade aproape peste tot și se apropie de pragul caniculei. Este puțin probabil să plouă.
În schimb, în nordul Transilvaniei și în Maramureș apar câteva averse în doua parte a zilei. Vor fi și tunete, fulgere, condiții de grindină și se pot acumula 25 de litri de apă pe metru pătrat. Maximele ajung pe la 34 de grade în Maramureș.
Și în ținuturile vestice avem o amiază călduroasă, cu soare și vreo 33 de grade în termometre. Disconfortul termic este în creștere. Spre seară apar câteva reprize de ploaie, în special pe la munte.
În Transilvania se face mai cald decât joi. Chiar și în depresiuni se vor atinge 30 de grade. Dimineața pe acolo este cam răcoare și sunt condiții de ceață. După-amiaza s-ar putea să vină o aversă sau două, îndeosebi în zonele înalte.
În Oltenia nu vorbim deloc despre ploi și se face foarte cald după prânz. Se vor înregistra 33-34 de grade la umbră, dar vom resimți valori mult mai ridicate de atât.
În sudul țării, soarele încălzește rapid atmosfera. Amiaza aduce caniculă, până la 36 de grade la umbră și un aer greu de respirat. Nu sunt speranțe de ploaie nici în această zonă.
Vremea în BucureștiÎn București avem o zi însorită și o amiază caniculară, cu un pic de vânt și în jur de 36 de grade. Cerul rămâne curat și pe timpul nopții și temperatura coboară până la 20 de grade.
Vremea la munteLa munte găsim soare și atmosferă plăcută în prima parte a zilei. Apoi se adună norii și vin ceva averse în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali. Se pot strânge 25 de litri de apă pe metru pătrat, iar vântul va avea intensificări pe timpul ploilor.
Vremea la marePe litoral avem vreme frumoasă, cer senin, briză activă și până la 30-31 de grade prin stațiuni. Se resimte și disconfortul termic, iar apa mării are în jur de 24 de grade.
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea azi , vremea in Bucuresti , vremea la munte , vremea
Dată publicare: 18-08-2023 07:28