Vremea azi, 17 septembrie. Va ploua mult în vest, nord și centru
Your browser doesn't support HTML5 video.
În sud şi în sud-est avem încă o zi caldă, dar cu averse în orele serii. Maximele plecă de la 15 grade în Bucovina şi pot atinge 33 de grade în sud-estul extrem.
Vremea în RomâniaÎn Dobrogea și în Bărăgan avem atmosferă însorită, însă căldura devine sufocantă. Temperaturile urcă până la 34 de grade în Bărăgan, iar în zona Dobrogei, după-amiază s-ar putea să vină o aversă, doua.
Atmosfera înăbuşitoare va fi și în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Avem soare arzător în cea mai mare parte a zilei, maximele ajung la 33 de grade, iar în zonele mai înalte se adună norii de ploaie.
În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina se anunţă o zi destul de frumoasă, cu temperaturi, de la 27 la 32 de grade. În Bucovina şi la munte, în a doua parte a zilei apar averse zgomotoase.
Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş o să vină câteva reprize de ploi violente, cu tunete şi fulgere. Pe-aici se răcoreşte simţitor şi, după cele 36 de grade la umbră înregistrate, vineri, în Maramureş, sâmbătă nu vor fi mai mult de 30 de grade.
În ţinuturile vestice atmosfera se menţine instabilă. Apar alte averse abundente, însoţite de fenomene electrice, grindina şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă pot depăşi 30, 80 de litri de apă pe metru pătrat.
În zona Transilvaniei, temperaturile scad faţă de ziua trecută şi sâmbătă vor fi cel mult 31 de grade, pe la Târgu Mureş. În a doua parte a zilei ploile torenţiale ajung şi pe-aici şi vor lăsa în urma cantităţi foarte mari de apă, îndeosebi în zona montană.
În Oltenia, se răcoreşte simţitor: vineri au fost 37 de grade la Bechet, însă sâmbătă temperaturile se opresc la 29 de grade. O să plouă foarte mult: vorbim de averse zdravene, însoţite de fenomene meteo severe. În urma lor se pot acumula până la 80 de litri de apă pe metru pătrat.
Temperaturile scad şi în ţinuturile sudice, dar în estul Munteniei vremea rămâne călduroasă: vor fi 33 de grade la umbră şi vom resimţi disconfortul termic accentuat. Aversele apar şi pe-aici şi vor fi mai violente în jumătatea vestică a provinciei.
Vremea în BucureștiÎn Bucureşti, sâmbătă vom avea tot vreme călduroasă: maximă ajunge la 33 de grade şi atmosfera devine înăbuşitoare după prânz. Pe seară şi la noapte se înnorează şi cresc şansele de ploaie, iar minimă atinge 19 grade.
Duminică, se răceşte foarte tare. Maximă se opreşte la 22 de grade şi o să avem o zi însorită, dar cu vânt intens şi rafale de 55, 60 Km/h.
Ziua de luni ne-aduce vreme frumoasă, soare şi câţiva nori. Se mai domoleşte vântul şi se încălzeşte uşor. Temperatura ajunge pe la 24 de grade.
Marţi se face un pic mai răcoare. O să avem o zi însorită, cu un pic de vânt şi cel mult 22 de grade pe la amiază. În noaptea următoare vor fi 7, 8 grade.
Vremea la munteLa munte, se mai răcoreşte puţin şi rămânem cu vremea instabilă. O să plouă torenţial, pe arii extinse, mai ales în Occidentali şi în Meridionali, pe unde se vor acumula încă 30, 80 de litri de apă pe metru pătrat.
Duminică, atmosfera se menţine instabilă. Îndeosebi în masivele vestice şi sud-vestice vin alte averse abundente, însoţite de descărcări electrice, vijelii şi grindină, care vor lăsa în urma cantităţi mari de apă.
Instabilitatea persistă şi marţi: o să plouă în majoritatea masivelor, iar mai ales în vestul Meridionalilor şi în Munţii Apuseni se vor strânge cantităţi însemnate de apă. Temperaturile din staţiuni cresc uşor.
Miercuri se mai încălzeşte puţin, dar nu scăpăm de averse. Acestea apar după-amiaza, pe suprafeţe mari, în special în masivele vestice şi nordice, iar vântul se înteţeşte pe timpul ploilor.
Vremea la marePe litoral urmează încă o zi însorită şi caldă, cu stres termic foarte pronunţat. Spre seară norii se înmulţesc şi e posibil să vină o aversă, doua. Temperaturile ating 30 de grade pe plajă şi 25 de grade în apă.
Duminică, s-ar putea să mai vină 2, 3 stropi de ploaie, pe timpul zilei. Căldura devine sufocantă după prânz, iar briza va fi activă.
Marţi avem soare arzător şi atmosferă va fi înăbuşitoare. Norii apar destul de rar, vântul are unele răbufniri şi nu mai sunt semne de ploaie.
Miercuri, aproape aceeaşi situaţie: vreme călduroasă, disconfort termic ridicat, vânt activ şi câţiva nori de vreme bună. Temperaturile ajung la 31 de grade în aer şi 25 de grade în apă.