Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 16 august. Disconfortul termic se menține în aproape toată țara. Unde va fi cel mai răcoare

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vineri avem caniculă și un disconfort termic foarte pronunțat, în cea mai mare parte a țării. Se ating 41 de grade în vestul și în sudul României, iar cele mai scăzute valori de 30 de grade se vor înregistra pe litoral.  

După-amiaza și seara vor fi perioade cu înnorări și averse consistente, în zonele de deal și de munte. Pe suprafețe mai mici, o să plouă și în centru, în nord și pe partea estică.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici, atmosfera rămâne însorită și se face foarte cald după prânz. La amiază temperaturile urcă până la 37 de grade și aerul devine greu de respirat. În schimb, pe litoral va fi mai bine și se ating cel mult 30 de grade.

Mai sus în Moldova sudică și în nordul Munteniei, avem soare în cea mai mare parte a zilei, însă în zonele mai înalte o să apară și câteva averse zgomotoase. Maximele ajung la 36 de grade și căldură devine sufocantă la orele amiezii.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem vreme caniculară și temperaturi de până la 36 de grade la Iași și Bacău. În a doua parte a zilei, vor fi mai multe reprize cu ploi torențiale, însoțite de tunete, fulgere și intensificări de vânt.

Citește și
canicula
Revine cupola de foc peste România. Cod roșu de caniculă în șapte județe. Temperaturile trec de 40 de grade. HARTĂ

În nordul Transilvaniei și în Maramureș se anunță caniculă, stres termic și maxime de 37 de grade la Satu Mare. Vor fi perioade însorite, dar și înnorări și ploi consistente, însoțite de tunete, fulgere și căderi de grindină.

Se încălzește și în ținuturile vestice. Se ating 41 de grade la umbră și căldura devine insuportabilă din cauza disconfortului termic accentuat.

Și în Transilvania va fi foarte cald. În vestul provinciei, la amiază se instalează canicula și se vor înregistra 38 de grade la Alba Iulia. În prima parte a zilei, avem soare și vreme bună, dar mai târziu se adună norii și o să vină și pe aici averse zgomotoase.

În Oltenia se anunță încă o zi fierbinte, cu soare dar și înnorări și câteva ploi zgomotase pe la munte. Temperaturile ajung la 39-40 de grade și stresul termic va fi extrem de ridicat.

În ținuturile sudice, atmosfera rămâne sufocantă. La amiază maximele ating 40 de grade în Lunca Dunării. Indicele de confort termic ajunge la valori extreme, iar căldura va fi foarte greu de suportat.

Prognoza meteo București

În București, avem încă o zi cu soare arzător și un stres termic major. După prânz, se vor înregistra în jur de 39 de grade la umbră. Urmează o noapte tropicală, cu cer senin și 21 de grade spre dimineață.

Vremea la munte

Și la munte, se anunță o zi foarte caldă. Dimineața atmosfera va fi însorită, dar treptat se adună norii și după-amiază apar averse cu tunete, fulgere și intensificări de vânt. Se pot acumula cantități mai importante de apă.

Vremea la mare

La mare găsim vreme excelentă pentru plaja: soare, briza plăcută și temperaturi de cel mult 30 de grade. Apa marii va avea 26-27 de grade.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult