Vremea azi, 16 aprilie. Temperaturile rămân ridicate, dar încep ploile
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vântul se intensifică aproape peste tot, iar maximele pleacă de la 10-11 grade în Bucovina și ajung pe la 25 de grade în Bărăgan.
În Dobrogea și Bărăgan găsim vreme bună, soare, câțiva nori și temperaturi peste mediile perioadei. Vântul prinde putere, iar după lăsarea nopții vin ploile.
În Moldova sudică și în nordul Munteniei vremea rămâne caldă și sâmbătă, deși temperaturile scad față de vineri, când s-au atins 25 grade. Vor fi 21-22 de grade și s-ar putea să picure în unele zone. Vântul devine tot mai insistent, iar ploile se extind pe timpul nopții.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se răcește accentuat. Vineri au fost 24 de grade; sâmbătă maximele se opresc pe la 17 grade, iar în Bucovina o să fie și mai frig. Nu prea zărim soarele, o să plouă din când în când, iar la noapte o să fie lapoviță în zonele mai înalte.
Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș ne-așteaptă o zi mohorâtă și mai rece decât cea de vineri, cu 13-14 grade pe la amiază. O să plouă în mai multe reprize, vor fi și averse cu descărcări electrice, iar vântul va avea intensificări.
Temperaturile scad și în vestul țării și ajung la valori mai potrivite pentru dată din calendar. Apar ceva ploi, vor fi și fenomene electrice, iar maximele se vor opri pe la 16 grade. Pe timpul nopții cerul se înseninează, dar se face mai frig și temperaturile coboară până la 1-2 grade.
Vremea se schimbă și în zona Transilvaniei. Se adună norii, vin ploile și se răcește față de ziua trecută. Ajungem la un regim termic normal pentru acest moment al anului, cu maxime de la 13 la 17 grade. Vântul prinde putere, la noapte apare lapovița, iar la munte domină ninsorile.
În Oltenia avem o zi destul de plăcută, cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal, în jur de 21-22 de grade. Norii apar în treacăt, dar ploile vin după lăsarea nopții.
La fel va fi și în ținuturile sudice: atmosfera plăcută și caldă pe timpul zilei; înnorări și ploi mai târziu. Maximele ajung pe la 25 de grade în Lunca Dunării.
București
În București, vremea se menține caldă și sâmbătă. Temperatura urcă până la 24 de grade și, după o zi însorită, pe seară și la noapte se adună norii și o să plouă. Minima ajunge pe la 5-6 grade, iar vântul devine tot mai insistent.
Munte
La munte se răcește. Ploile cuprind majoritatea masivelor, iar pe create o să cadă lapoviță și ninsoare. Și tot în zona montană înaltă vântul suflă tare, cu peste 70...80 km/h. După lăsarea nopții o să ningă aproape peste tot.
Prognoza meteo pentru următoarele zileÎn București, duminică, se răcește foarte tare și maxima se oprește la 9 grade. O să avem o zi mohorâtă, cu ploi, vânt intens și rafale de 45...50 km/h.
Și luni avem o zi neobișnuit de rece pentru această perioadă. Vor fi cel mult 8 grade pe la amiază și 2-3 grade în noaptea următoare. O să picure trecător, dar se mai domolește vântul.
Marți temperaturile rămân scăzute și se ating doar 9 grade după prânz. Mai sunt ceva condiții de ploaie, dar se arată și soarele printre nori.
La munte, duminică, temperaturile continuă să scadă și o să avem vreme de iarnă, ninsori destul de consistente și vânt intens. În unele masive se va depune strat de zăpadă.
Luni o să fie foarte frig pentru acest moment al anului. Atmosfera se menține închisă, mai vin ceva ninsori și vântul rămâne destul de insistent.
Și marți avem o zi mohorâtă, cu temperaturi extrem de scăzute și ninsori în cea mai mare parte a zonei montane. Vântul suflă mai tare pe creste.