Vremea azi, 14 mai, Temperaturile vor atinge 33 de grade. Unde vor apărea averse
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vântul prinde putere în majoritatea zonelor, iar spre seară vin și ceva averse, mai ales la deal și la munte.
Vremea în fiecare regiune
În Dobrogea și Bărăgan, ne așteaptă o zi destul de însorită, dar cu vânt intens, mai ales în nordul Dobrogei, unde vor fi rafale de peste 65 km/h. Temperaturile câștigă chiar și 10 grade față de ziua trecută, iar prin Bărăgan, la amiază apare disconfortul termic.
Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, se încălzește simțitor. Ieri au fost 20...21 de grade, astăzi trecem brusc la valori de vară, în jur de 30 de grade. Șansele de ploaie sunt foarte reduse, dar vântul se întețește și aici.
Un aer cald pătrunde astăzi și în nordul Moldovei și în Bucovina. Vom avea temperaturi cu vreo 10 grade mai ridicate decât ieri, vânt activ și ceva averse la apropierea serii.
Se încălzește și în nordul Transilvaniei și prin Maramureș. Temperaturile urcă până la 28 de grade, dar vântul prinde putere, iar după-amiaza aduce și momente de instabilitate. Vor fi și ploi torențiale și s-ar putea să cadă grindină.
În ținuturile vestice găsim vreme caldă, cu 28...29 de grade pe la amiază. Plouă și în vestul țării, dar în ansamblu, vremea se îndreaptă. Vedem soarele și se încălzește cu câteva grade față de ieri. Plouă puțin și pe timpul nopții.
În Transilvania, va fi timp frumos și se face mai cald decât ieri. La noapte sunt anunțate ceva ploi și pe aici.
Vreme mult mai bună ca ieri se anunță și în Oltenia. Ploile se opresc, se pornește vântul și temperaturile cresc chiar și cu opt grade.
Ploile se răresc și în ținuturile sudice. Vedem soarele curând, vântul se intensifică, iar temperaturile ajung și la 23 de grade.
Vremea în București
În București, ploile se răresc, iar astăzi se anunță vreme mai bună ca ieri. Se încălzește, vedem soarele din când în când și se întețește vântul.
Vremea la munte
La munte, ziua de astăzi aduce ploi locale, însă vântul va sufla cu putere. Pe creste, poate atinge 90 km/h. Vremea se strică din nou mâine noapte, când așteptăm precipitații consistente și chiar ceva lapoviță.
Vremea în următoarele zile
Mâine se răcorește în nord-est, dar în cea mai mare parte a țării va fi neobișnuit de cald pentru mijlocul lunii mai. În sudul extrem, în sud-vest și în centru, la amiază crește disconfortul termic. Apar și câteva reprize de ploi zgomotoase în ținuturile nordice și la munte.
Și sâmbătă o să fie foarte cald în sud și sud-est, dar în celelate zone temperaturile ajung la normal. O să avem o zi cu soare și poate câțiva stropi de ploaie la munte, în centru și în nord-est. Pe seară, în jumătatea nordică se întorc avesele.
Duminică, vremea rămâne caldă în ținuturile sudice. Ploile apar prin centrul și estul țării, iar după-amiază, instabilitatea crește în zonele de deal și munte.
În București, vom avea vreme caldă și mâine, putini nori, vânt activ și în jur de 29 de grade pe la amiază. Sâmbătă se face și mai cald: temperatura urcă spre 31 de grade, vântul devine tot mai insistent și va atinge viteze de 40...45 km/h.
După o zi însorită, noaptea aduce mai mulți nori, însă șansele de ploaie rămân scăzute. Vreme călduroasă avem și duminică, cu 30 de grade după prânz, înnorări trecătoare și un pic de vânt. Condițiile de ploaie sunt în continuare foarte reduse.