Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 14 iulie. Caniculă și disconfort termic în majoritatea regiunilor țării

Your browser doesn't support HTML5 video.

Avem o zi de foc, cu disconfort termic foarte ridicat şi caniculă în multe zone.

Maximele pleacă de la 29 de grade pe litoral şi ating 39 de grade în vestul ţării, iar mai pe seară, tot în zonele vestice, apar ceva înnorări şi s-ar putea să vină o aversă-două.

Vremea pe regiuni

 

În Dobrogea şi cu Bărăganul găsim soare, câţiva nori inofensivi şi temperaturi foarte ridicate, care se apropie de pragul caniculei. Aerul devine greu de respirat şi nu este nicio speranţă de ploaie. În Moldova sudică şi în nordul Munteniei avem cer senin şi căldura apăsătoare la orele amiezii. Maximele vor ajunge la 34, poate 35 de grade, însă vom resimţi valori mai mari de atât, iar la noapte, temperaturile nu vor coborî SUB 20 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina se face mai cald decât marți. În zona Bacăului o să fie caniculă, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi şi asta insemana atmosfera înăbuşitoare.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, va fi şi mai rău. Valul de căldură se intensifică şi o să avem o amiază caniculară, cu până la 38 de grade la umbră şi un stres termic extrem. În orele serii apar ceva înnorări, dar nu prea sunt semne de ploaie.

Şi vestul ţării se topeşte sub soarele dogorâtor. Se ating 39 de grade la umbră şi aerul devine aproape irespirabil. Vântul prinde putere în sudul Banatului, iar la apropierea nopţii se adună norii şi apar ceva condiţii de averse.

Căldură insuportabilă găsim şi în zona Transilvaniei, cer senin, câţiva nori pe la munte şi un vânt mai intens la altitudini mari.

Chiar şi depresiuni temperaturile depăşesc 30 de grade, iar în vestul privinciei avem canicula şi disconfort termic foarte ridicat.

Şi în sud-vestul ţării avem o zi fierbinte, multă zăpuşeală şi 38 de grade la Drobeta Turnu-Severin.

Căldură mare o să avem şi în sudul ţării, 34-35 de grade, soare nemilos şi o atmosferă de cuptor în miezul zilei.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti ne-aşteaptă alte zile fierbinţi, cu disconfort termic pronunţat. Miercuri nu prea zărim norii, maximă ajunge pe la 34 de grade şi aerul devine greu de respirat după prânz.

Joi, aproape nici o schimbare: căldură mare, soare nemilos şi multă zăpuşeală.

Temperatura urca din nou până la 34 de grade, la umbră.

Vineri va fi şi mai rău. O să avem de îndurat o amiază caniculară, cu 36 de grade, la umbră şi un stres termic major.

Căldura sufocantă avem şi sâmbătă, o maximă de 35 de grade, câţiva nori şi un pic de vânt.

Vremea la munte

 

Vreme caldă găsim miercuri şi în zonele de munte, soare şi temperaturi mai ridicate decât marți. Vântul sufla tare pe creste, iar pe seară, în Carpaţii Occidentali, se înnorează şi vin câteva ploi rapide şi zgomotoase.

Joi, atmosfera devine instabilă în mavele vestice şi în cele nordice, pe unde după-amiază vor fi averse torenţiale, căderi de grindină şi vijelii. În Apuseni, cantităţile de apă vor depăşi 40 L/mp.

Vineri, instabilitatea cuprinde toată zona montană. O să plouă în mai multe reprize, se pot strânge cantitai mari de apă şi se răcoreşte.

Sâmbătă, temperaturile cresc uşor. Mai vin ceva averse în masivele din vestul ţării. În rest găsim vreme bună şi ploi sporadice.

Vremea la mare

 

Pe litoral, ziua începe cu soare generos, iar la amiază aerul devine greu de respirat. Maximele ating 29 de grade în staţiuni, dar după prânz apar câteva averse trecătoare, cu tunete şi fulgere. Apa mării va avea în jur de 24 de grade.

Joi, soarele străluceşte în cea mai mare parte a zilei, iar la orele amiezii atmosferă va fi înăbuşitoare. Pe plajă se vor atinge 30 de grade Celsius.

Ziua de vineri ne aduce foarte multă zăpuşeala şi până la 31 de grade în aer. Cerul va fi mai mult senin, iar apa mării va avea în jur de 24 de grade.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult