Vremea azi, 13 ianuarie. Ninsori în majoritatea zonelor, ger în următoarele zile

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vremea azi, 13 ianuarie. Miercuri predomină vremea închisă, va ninge la munte, în regiunile intracarpatice şi în nord-est iar în sud-est vor fi precipitaţii mixte.

Vântul va sufla mai tare la munte, la altitudini mari iar maximele termice pleacă de la -2 grade în depresiuni şi vor ajunge până la 5-6 grade pe litoral.

Vremea pe regiuni

 

În Dobrogea şi Bărăganul găsim înnorări şi precipitaţii mixte iar temperaturile mai scad puţin faţă de ziua trecută şi la amiază vor fi cel mult 5-6 grade pe litoral.

Vreme închisă se anunţă şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Aşteptăm lapoviţă şi ninsoare, mai ales în prima parte a zilei dar spre seară norii se mai împrăştie. Maximele termice vor fi comparabile cu cele înregistrate marți.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, vor fi înnorări şi ninsori pe suprafeţe restrânse iar acum dimineaţă este ceaţă în zonele joase şi sunt dar condiţii de polei. Se mai încălzeşte puţin şi după prânz se vor înregistra cel mult 4 grade Celsius.

Citește și
vremea
Vremea azi, 11 ianuarie. Atmosferă închisă în majoritatea regiunilor. Se va depune un strat nou de zăpadă

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, cerul va fi acoperit de nori, o să ningă iar temperaturile ajung cu greu pe la 2 grade în Maramureş.

Vremea va fi neplăcută şi în ţinuturile vestice. Apar precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, vântul va avea unele porniri iar temperaturile urcă până la 4 grade la Timişoara.

În Transilvania, pe parcursul zilei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. La munte pe creste va fi viscol iar în noaptea următoare în depresiuni temperaturile coboară până la -11 grade.

În sud-vestul ţării, vor fi precipitaţii mai ales în zonele mai înalte dar apare şi soarele. Se încălzeşte uşor şi maximele se opresc pe la 4 grade.

În ţinuturile sudice, găsim înnorări şi precipitaţii mixte, temperaturile cresc uşor şi vor ajunge până la 4 grade în zonele deluroase.

Vremea în Capitală

 

În Bucureşti, miercuri cerul rămâne acoperit În Bucureşti, în primele ore ale zilei, mai sunt precipitaţii slabe, vântul va fi activ şi maximă se opreşte pe la 3 grade Celsius.

Joi vremea va fi închisă, se răceşte şi la amiază vom avea un grad cu plus. Spre seară şi în noaptea următoare va ninge slab, se răceşte şi minimă va ajunge pe MINUS 6 grade.

Vineri cerul va fi acoperit de nori iar în noaptea de vineri spre sâmbătă se ating -9 grade şi sunt posibile ninsori slabe.

Sâmbătă mai sunt ceva înnorări şi s-ar putea să fulguiască puţin spre seară Se norii se împrăştie. Se face mai frig şi vom avea o maximă de -4 grade şi o minimă de de -12 grade.

Vremea la munte

 

La munte, cerul va fi acoperit de nori, o să ningă şi se va depune strat nou de zãpadã. Vântul va viscoli ninsoarea pe creste, iar temperaturile din staţiuni scad uşor.

Joi continuă să ningă în toată zona montană şi se face și mai frig. În noaptea de joi spre vineri, vremea devine geroasă.

Vineri vom avea vreme rece şi o să fie ger dimineaţa şi noaptea. În cea mai mare parte a zonei de munte, apar ninsori slabe şi vântul va spulbera zăpada depusă în masivele sudice.

Sâmbătă vremea va fi geroasã, o să ningă slab pe parcursul zilei dar spre seară cerul se degajează treptat. Vântul va spulbera zăpada depusă în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curburã.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult