Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 12 ianuarie. Ziua de miercuri aduce înnorări și ploi în majoritatea regiunilor, însoțite de fenomene electrice

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ziua de miercuri ne-aduce înnorări și ploi în centru, în sud-est, local, în regiunile sudice și în cele estice, și izolat în celelalte zone.

Vor fi și averse, fenomene electrice și căderi de grindină, iar la munte, la altitudini mari, apar precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul prinde putere în Oltenia și în zonele înalte din Carpații Meridionali și de Curbură, pe unde se ating 55-70 km/h, iar maximele pleacă de la 9 grade în depresiuni și în Bucovina, și vor ajunge panã la 17 grade în Oltenia și în vestul Munteniei.

Vremea în țară

În Dobrogea și Bărăgan găsim mulți nori, ploi în aversă și se pot semnala și fenomene electrice. Temperaturile mai cresc puțin și vor ajunge până la 14 grade.

Mai sus, în nordul Munteniei și în sudul Moldovei, predomina vremea închisă, o să ploua, vor fi și tunete, fulgere și este posibil să cadă grindină. Maximele termice cresc ușor și se opresc la 14 grade.

În nordul Moldovei și în Bucovina se anunță o zi neplăcută, cu înnorări și ploi locale. Temperaturile ajung până la 12 grade. La noapte, ploile se mai restrâng și minimele coboară spre 4 grade.

Citește și
ploaie
Vremea azi, 11 aprilie. Vremea de astăzi vine cu averse și înnorări persistente. Maximele pleacă de la nouă-zece grade

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, se anunță vreme mai bună, vedem soarele printre nori, dar apar și ploi sporadice. Maximele termice, în creștere față de ziua trecută, vor ajunge până la 15 grade la Satu Mare.

În ținuturile vestice s-ar putea să mai plouă puțin, însă vor fi și perioade cu soare pe parcursul zilei. Se încălzește ușor și după prânz se ating 14 grade la Timișoara.

În Transilvania urmează o zi mohorâtă, cu cer acoperit și multe ploi. În zonele înalte din Carpații Meridionali și de Curbură, vor fi rafale de 55-70 km/h. Temperaturile scad și se ating cel mult 13 grade în vestul proviniciei.

În Oltenia se mai adună norii, s-ar putea să plouă puțin, dar vor fi și periode cu soare. Maximele vor ajunge până la 17 grade, însă vântul suflă cu viteze de 55-70 km/h și va spori senzația de frig.

În ținuturile sudice, găsim mulți nori și averse. Vor fi și fenomene electrice, iar după prânz se ating cel mult 17 grade.

Vremea în București

În București, ziua de miercuri ne-aduce înnorări, ploi slabe temporare, dar spre seară norii se împrăștie treptat. Vântul va fi activ și după prânz se ating în jur de 16 grade Celsius. La noapte, norii se împrăștie treptat, se răcește și minima va ajunge la 4 grade.

Vremea la munte

La munte, atmosfera va fi schimbătoare, mai vin câteva ploi pe parcursul zilei, iar pe creste vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul prinde putere în zonele înalte din Carpații Meridionali și de Curbură, cu viteze de 55-70 km/h, iar temperaturile din stațiuni vor fi comparabile cu cele înregistrate marți.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult