Vremea azi, 10 octombrie. Toamnă frumoasă, dar vin ploi însemnate
Your browser doesn't support HTML5 video.
În rest, avem soare în cea mai mare parte a zilei și puțină ceață în orele dimineții, iar maximele pornesc de la 16 grade în depresiuni și ating 23 de grade în ținuturile sudice.
Vedem cum arată vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și Bărăganul. Pe aici, vin câteva ploi slabe acum dimineața însă mai târziu norii se risipesc și o să zărim și soarele din când în când. Maximele vor ajunge până la 23 de grade Celsius.
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, avem aceeași situație: ploi temporare în prima parte a zilei; apoi cerul se degajează, iar temperaturile ajung la valori normale pentru această perioadă.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, acum dimineața atmosfera este mohorâtă și e posibil să picure puțin. Mai târziu, apare și soarele printre nori iar maximele se opresc pe la 21 de grade Celsius.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș ne așteaptă tot o vreme închisă, cu ploi slabe în special în zona montană. Pe aici, va fi ceva mai răcoare, iar temperaturile nu mai trec de 19 grade.
În schimb, în ținuturile vestice domină atmosfera însorită. Norii apar destul de rar și nu vor aduce ploi, iar maximele rămân la valori normale pentru această perioadă și se opresc pe la 20 de grade Celsius.
În Transilvania, soarele se arată doar trecător. Norii se înmulțesc în depresiuni și în zona montană, pe unde, în special acum, dimineața, apar câteva ploi slabe. La amiază vor fi 16 grade la Miercurea Ciuc și 19 grade în rest.
În Oltenia, o să cadă câțiva stropi de ploaie în regiunile montane și doar acum, în prima parte a zilei. În rest, norii vin și trec, iar temperaturile urcă până la 22 de grade.
În ținuturile sudice, se anunță înnorări mai ales acum dimineața iar în zonele de deal apar câteva ploi trecătoare. Maximele termice, ajung până la 21 de grade.
Vremea în țară
Urmează o noapte cu înnorări temporare în cea mai mare parte a țării, însă nu sunt anunțate ploi. În zonele joase, pe suprafețe restrânse va fi ceață, iar dimineață vor fi 6 grade în depresiuni și 17 grade pe litoral.
Duminică, se menține vremea frumoasă. Doar la munte și în nord-est e posibil să plouă slab. Se mai încălzește puțin, iar temperaturile ating pragul unei zile de vară.
Luni, atmosfera se răcește simțitor în ținuturile vestice. Tot pe acolo, vin ploi serioase și se pot strânge cantități însemnate de apă. După-amiază, ploile se extind în mare parte din țară.
Marți, plouă în majoritatea regiunilor și, în jumătatea de vest, se pot acumula cantități mari de apă, iar în est și în sud-est apar averse cu tunete si fulgere și e posibil să cadă și grindină.
Vremea în București
În București, în primele ore ale zilei s-ar putea să mai vină câteva ploi trecătoare. Apoi norii se risipesc, apare soarele, iar la amiaza temperaturile urcă până la 22 de grade.
Duminică prindem o zi foarte plăcută, cu soare în cea mai mare parte a zilei. Se mai încălzește puțin, iar maximele urcă până la 24 de grade Celsius.
Luni, ne așteaptă încă o zi însorită. În plus, atmosfera devine neobișnuit de caldă: la amiază, temperaturile ating 26 de grade.
Marți, se strică vremea și se face mai răcoare. După-amiaza, se adună norii și apar averse însoțite de descărcări electrice. E posibil să cadă și grindina, iar vântul se întețește pe timpul zilei.
Vremea la munte
La munte, găsim vreme închisă. Pe parcursul zilei, norii se înmulțesc și aduc ploi slabe. Zărim și soarele din când în când, iar maximele rămân la valori apropiate de normalul perioadei.
Duminică, prindem vreme schimbătoare. Iarăși se adună norii și, pe arii restrânse, mai vin câteva ploi slabe. În noaptea următoare, vântul se intensifică pe crestele Meridionalilor.
Luni, ploile apar, mai întâi în masivele vestice. Seara și noaptea, precipitațiile se extind și în celelalte zone montane, iar vântul prinde putere la altitudini mari.
Marți, vremea se răcește și plouă pe timpul zilei. Seara și noaptea, însă, în zona înaltă de munte, se anunță lapoviță și ninsoare.