Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea 7 octombrie 2018. Ploi sporadice, ceață și vânt intensificat în unele zone

Your browser doesn't support HTML5 video.

Duminică atmosferă va fi însorită şi doar în extremitatea de sud-est, dar şi prin vest, se înnorează, şi s-ar putea să picure în Munţii Banatului.

Vântul va avea unele porniri dimineaţa, în Banat, în Moldova şi pe litoral, iar maximele termice vor depăşi normalul perioadei cam peste tot şi se vor încadra între 18 şi 25 de grade.

În Dobrogea şi Bărăgan apar câţiva nori prin Dobrogea dar în rest găsim vreme frumoasă. La începutul zilei vor fi condiţii de ceaţă la începutul zilei şi vântul se înteţeşte dimineaţa pe litoral. Maximele urcă spre 21 de grade Celsius.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, cerul va fi curat întreaga zi. Dimineaţa s-ar putea să apară puţină ceaţa şi tot dimineaţa vântul se înteţeşte, iar la amiază vor fi în jur de 21 de grade Celsius.

În nordul Moldovei şi în Bucovina vântul va avea unele porniri în prima parte a zilei, însă mai târziu va sufla slab şi se încălzeşte puţin.

Citește și
vreme
Cer curat și vreme plăcută în majoritatea zonelor țării. Cum va fi vremea în weekend

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş aşteptăm o zi plăcută, cu mult soare şi temperaturi în creştere uşoară faţă de ziua trecută.

Şi în vestul ţării se anunţă vreme bună. Mai apar ceva nori, însă doar prin Munţii Banatului s-ar putea să picure sporadic. Vântul va avea intensificări în prima parte a zilei în zona Banatului, iar valorile termice ajung până la 25 de grade.

În ţinuturile centrale, cerul va fi curat. Dimineaţă este rece, mai ales în depresiuni, dar peste zi se arată soarele peste tot şi va fi foarte plăcut. Până la ora 9:30 este cod galben de ceaţă densă pentru judeţul Harghita. Vizibilitatea este mult scăzută.

În sud-vestul ţării, atmosferă va fi însorită şi vântul domol. Valorile termice ajung ca şi ieri până la 23 de grade Celsius.

Şi în sudul ţării găsim mult soare şi temperaturi agreabile, comparabile cu cele înregistrate ieri.

Vremea în București

În Bucureşti, duminica, după o dimineaţă cam răcoroasă, vremea devine tot mai plăcută. La amiază termometrele vor indica în jur de 21 de grade Celsius.

În noaptea de duminică înspre luni, cerul va fi senin cam peste tot şi doar prin nord, vest şi nord-vest apar câţiva nori. În zonele joase este posibil să apară ceață, iar minimele vor fi cuprinse între -3 grade în depresiuni şi 14 grade pe litoral.

Luni, avem încă o zi cu soare şi temperaturi mai mari decât ar fi normal, mai ales în vest, nord-vest şi în centrul tãrii. Cerul va fi mai mult senin şi doar prin vest şi nord-vest apar câţiva nori. La munte, e posibil să picure trecător.

Și maximele termice vor fi cuprinse între 18 grade pe litoral şi 25 de grade, în regiunile intracarpatice, dar izolat se vor atinge 26 de grade în regiunile vestice.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult