Vremea 6 martie 2021. Frig, ploi şi chiar ninsori, în toată ţara
Your browser doesn't support HTML5 video.
În România, astăzi temperaturile scad simţitor şi vremea devine rece în cea mai mare parte a tării. Ninsorile continuă în masivele sudice. O să ningă puţin şi prin centru, iar în sud şi sud-est vor fi ploi slabe, dar şi condiţii de lapoviţa şi ninsoare. Vântul suflă cu putere la munte, iar pe creste, viscoleşte ninsoarea cu peste 100 Km/h. Vântul se intensifică şi în celelate zone, iar în sud, est şi centru ajunge la viteze de 45....55 KM/h. Maximele pornesc de la 2 grade în Transilvania şi se opresc pe la 11 grade în vestul Olteniei.
Vremea se răceşte astăzi, mai ales în sudul şi în estul tării. La munte o să ningă viscolit; mai vin ceva ninsori şi prin centru, iar în sud vor fi ploi slabe şi trecător lapoviţă şi ninsoare. Vântul prinde putere aproape peste tot, iar maximele pornesc de la 2 grade în Transilvania şi se opresc pe la 11 grade în vestul Olteniei.
Cum va fi vremea azi în fiecare regiune a RomânieiVedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici se răceşte foarte tare. Ieri, temperaturile s-au apropiat de 20 de grade, astăzi vor fi doar 5...6 grade. Se intensifică vântul; o să plouă puţin, dar vor fi şi condiţii de lapoviţa şi ninsoare.
Se schimbă vremea şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Temperaturile pierd 10...12 grade fată de ziua trecută, se mai adună norii şi s-ar putea să cadă precipitaţii slabe. Vântul sporeşte senzaţia de frig, iar peste noapte se înseninează treptat.
Se răceşte şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, insă pe aici găsim vreme frumoasă, soare şi câţiva nori. Vântul are intensificări susţinute; iar la noapte se face foarte frig şi temperaturile coboară până la MINUS 8 grade în zona Bucovinei.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, atmosferă va fi însorită, dar rece, cu cel mult 4...5 grade după prânz. Urmează o noapte senină, cu temperaturi foarte scăzute, care ajung la MINUS 7....MINUS 8 grade.
Şi în vestul tării avem o zi destul de însorită, dar cu vânt activ şi temperaturi modeste. Maximele se opresc pe la 6...7 grade, iar la noapte se ating în jur de MINUS 6 grade.
Un aer rece pătrunde astăzi şi în zona Transilvaniei şi aduce valori chiar şi cu 10 grade mai scăzute decât ieri. O să ningă, în special pe la munte, iar la altitudini mari, vântul va depăşi 100 Km/h şi va viscoli sau va spulbera zăpada. La noapte, în depresiuni va fi ger.
Se răceşte simţitor şi în Oltenia, insă pe aici găsim temperaturi mai ridicate decât în celelalte regiuni şi pană la 11 grade în vestul provinciei. O să avem atmosferă schimbătoare, vânt intens, înnorări şi câteva ploi slabe.
În ţinuturile sudice vremea se schimbă radical. Temperaturile pierd 14...15 grade faţă de ziua trecută, apar precipitaţii slabe sub toate formele şi vântul sporeşte senzaţia de frig.
Cum va fi vremea azi în BucureştiÎn Bucureşti se răceşte foarte tare, şi după cele 19 grade de ieri, astăzi o să avem cel mult 4...5 grade. Şi vântul o să agite atmosfera; o să plouă puţin, dar e posibil să cadă şi un pic de lapoviţă sau ninsoare. Cerul se mai degajează pe timpul nopţii, iar temperatura ajunge pe la MINUS 3 grade.
Cum va fi vremea azi la munteLa munte vine frigul, iar la noapte va fi ger în majoritatea masivelor. O să ningă mai mult în Meridionali şi în Carpaţii de Curbură. Vântul va sufla cu putere, iar în zonă înaltă din Meridionali va depăşi 100 KM/h şi asta înseamnă viscol puternic şi vizibilitate scăzută.
Vremea în următoarele 3 zileÎn Bucureşti, vremea se schimbă radical. Mâine prindem vreme mai bună, înnorări, dar şi scurte momente cu soare. Se încălzeşte uşor şi maximă ajunge pe la 8 grade. Maine-noapte se înseninează, dar se face cam frig şi temperatura ajunge pe la MINUS 5 grade. Luni se mai încălzeşte puţin şi o să avem vreme frumoasă, cer senin şi în jur de 11 grade pe la amiază. Iar marţi, temperatura scade din nou şi maximă se opeste pe la 8...9 grade. Se aduna norii; vântul devine mai insistent, iar în noaptea următoare s-ar putea să cadă lapoviţă. La munte, mâine avem o zi destul de însorită, dar rece, cu ger dimineaţa şi după lăsarea nopţii şi un vânt mai intens, la altitudini mari* Şi luni dimineaţă o să fie foarte frig, dar atmosfera se mai dezmorţeşte după prânz. Apar ceva înnorări, iar în Carpaţii Orientali o să ningă puţin pe seară şi după lăsarea nopţii. Marţi, apar ninsori slabe, trecătoare, în Carpaţii Meridionali şi de Curbura, iar în noaptea următoare ninsorile se extind în masivele din sud şi sud-vest.
La nivelul întregii ţări, mâine, rămânem cu vremea rece, iar dimineaţa o să fie GER în depresiuni. Mai apar ceva înnorări în zonele sudice. În rest, avem cer senin şi un vânt mai intens la munte şi prin sud-estul ţării.
Ziua de luni ne-aduce vreme frumoasă, soare, câţiva nori, dar şi un vânt destul de insistent. Se încălzeşte, mai ales în ţinuturile sudice, iar seara şi noaptea, în nord şi nord-est, se aduna norii şi apar precipitaţii slabe, îndeosebi ninsori.
Iar marţi avem vreme bună şi temperaturi potrivite momentului. Pe seara, în sud şi sud-vest apare lapoviţă; iar în Carpaţii Meridionali şi de Curbura se întorc ninsorile şi vântul sufla tare pe creşte.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: vremea azi , meteo , temperaturi , anm , frig , aer polar
Dată publicare: 06-03-2021 08:22