Vremea 5 mai 2019. Temperaturi în scădere, în toată țara. Regiunile în care va ploua
Your browser doesn't support HTML5 video.
În nord-vest şi la munte, cantităţile de apã vor depăşi izolat 20 - 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindinã. La amiază, vor fi temperaturi cuprinse între 15 grade în depresiuni şi 25 de grade în sudul Munteniei.
Cum va arăta vremea în fiecare regiune:
În Dobrogea şi Bărăgan găsim soare şi vreme bună în prima parte a zilei, însă spre seară norii se înmulţesc şi pe arii restrânse vor fi ploi, cu tunete şi fulgere. Vântul va avea intensificări mai ales în zona litoralului şi temperaturile scad uşor. La amiază vor fi cel mult 24 de grade Celsius în Bărăgan.
Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei o să avem soare şi atmosferă plăcută în primele ore ale zilei însă spre seară se adună norii şi o să plouă şi pe aici. Vântul va avea unele porniri, iar maximele termice scad cu 4 - 5 grade faţă de sâmbătă.
În nordul Moldovei şi în Bucovina norii se înmulţesc şi aşteptam ploi zgomotoase. Apare şi soarele printre nori, vântul se înteţeşte şi se răceşte uşor. După prânz, în termometre vor fi cel mult 22 de grade Celsius.
În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş se adună norii de ploaie şi vin averse cu fulgere şi poate să cadă grindină. Izolat se vor strânge cantităţi de apă de 20 - 25 l/mp. La amiază, termometrele vor indica valori de 19-20 de grade Celsius.
Vreme instabilă se anunţă şi în ţinuturile vestice. Pe aici vor veni mai multe reprize de ploi zgomotoase, iar în zonele de munte se vor strânge cantităţi mai însemnate de apă. Temperaturile scad cu 4-5 grade faţă de ziua trecută.
În ţinuturile centrale, aşteptam ploi pe suprafeţe mari. Vor fi şi tunete, fulgere şi condiţii de grindină. Vântul se va înteţi pe crestele montane, dar şi în timpul ploilor. Vedem şi soarele pe parcurusul zilei, iar maximele vor ajunge până la 20 de grade în vestul provinciei.
În sud-vestul ţării, cerul va fi acoperit de nori şi vin averse. În zonele de munte, se vor strânge cantităţi mai însemnate de apă. Temperaturile scad cu 5-6 grade faţă de sâmbătă şi se vor situa sub normalul perioadei.
În sudul ţării, avem soare în prima parte a zilei, însă norii se înmulţesc spre seară şi va ploua şi aici. Vântul se înteţeşte în timpul ploilor, maximele termice scad uşor faţă de sâmbătă şi vor fi cel mult 25 de grade.
Vă aduc aminte că până la ora 12.00, este cod galben de vânt intens pentru zona de munte din judeţele Prahova, Argeş şi Dâmboviţa. La altitudini de peste 1800 de metri, rafalele de vânt depăşesc 90 km/h.
BUCUREȘTI
În Bucureşti, duminică vor fi înnorări, perioade cu soare şi spre seară s-ar putea să plouă slab. Temperatura maximă va ajunge pe la 23 de grade Celsius, iar presiunea atmosferică va creşte foarte puţin. Începem săptămâna cu vreme instabilă, cu ploi de vară, destul de consistente după prânz. Termometrele vor indica în jur de 22 de grade Celsius.
Marţi, se răceşte tranşant şi vom avea vreme rece pentru luna mai. Vântul prinde putere, norii persistă şi o să plouă din când în când.
Miercuri se încălzeşte uşor, însă temperatura aerului se va situa sub normaul perioadei. Se anunţă înnorări, dar şi perioade cu soare şi vântul va fi activ. Pe timpul nopţii temperatura aerului coboară spre 6 - 7 grade Celsius.
LA MUNTE
Norii vor fi numeroşi şi vor aduce ploi pe suprafeţe mari. Vorbim despre averse cu tunete, fulgere, grindină, iar cantităţile de apã vor depăşi izolat 20 - 25 l/mp, mai ales în Carpaţii Occidentali şi în vestul Meridionalilor. Vântul va prinde putere în zonă înaltã, dar se înteţeşte şi în timpul ploilor. Temperatura aerului va fi în scãdere uşoară.
Luni, vom avea instabilitate şi ploi peste tot. E posibil să cadă grindina şi se răceşte.Cantităţile de apă strânse, vor fi mai însemnate în Carpaţii Meridionali şi Orientali iar la altitudini mari vor fi precipitaţii mixte.
Marţi, se anunţă vreme închisă şi se face mai frig. Precipitaţiile vor veni în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi local în celelalte masive. Vor fi ploi, dar la altitudini de peste 1500 de metri aşteptam precipitaţii mixte.
Miercuri mai ploua slab dar apare şi soarele pe parcursul zilei. Vântul va avea unele intensificãri îndeosebi în zonă înaltã şi se încălzeşte uşor.
LA MARE
Pe litoral, dumincă avem soare în prima parte a zilei. Norii se strâng dupã-amiaza şi vin ploi zgomotoase, iar vântul va fi intens şi poate să atingă la rafală, viteze de 45-55 km/h.
Temperaturile scad uşor şi vor fi cuprinse între 15 şi 19 grade, iar apa mării va avea cel mult 15 grade Celsius.
Începem săptămâna cu instabilitate şi ploi. Aşteptam averse, descărcări electrice şi s-ar putea să fie şi grindină. Vântul va sufla moderat iar temperaturile cresc puţin.
Marţi se anunţă atmosfera instabilă şi rece. Va ploua temporar, vântul va sufla cu putere şi soarele va apărea destul de rar. Miercuri nu scăpăm de instabilitate şi averse. Vântul va avea intensificări trecătoare şi se răceşte. Vor fi cel mult 15 grade Celsius pe plajă dar şi în apa mării.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: meteo , prognoza meteo , anm , vremea duminica
Dată publicare: 05-05-2019 08:37