Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea, 30 aprilie. Vor fi ploi de vară în aproape toată țara

Your browser doesn't support HTML5 video.

Marți, vremea se anunţă instabilă, cu ploi de vară, zgomotoase şi consistente, aproape peste tot. Sunt posibile vijelii şi căderi de grindină, iar local se pot acumula 25 l/mp.

Maximele scad faţă de luni şi vor fi sub nivelul perioadei în ţinuturile vestice. Vom avea de la 12 la 24 de grade.

Cum va arăta vremea:

În Dobrogea şi Bărăgan, dimineaţa se anunţă relativ plăcută, însă după prânz apar aversele, în mai multe reprize. La noapte se porneşte vântul şi mai vin ceva ploi. Instabilitate găsim şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Tot în a doua parte a zilei deschidem umbrelele, iar aversele vin cu răbufniri de vânt şi poate chiar grindină.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, norii persistă şi ploile vin în mai multe serii. Continuă şi peste noapte. Termic nu sunt schimbări majore faţă de ieri.

Citește și
Furtună cu grindină la Timișoara
Furtună cu grindină la Timișoara! Vântul a rupt copaci și a smuls acoperișuri. VIDEO

Nu prea zărim soarele nici în nordul Transilvaniei sau în Maramureş. Apar aversele şi pe aici, se mai răcoreşte puţin, iar în zonă înaltă de munte va fi lapoviţă. Ploua şi la noapte.

Ploi de vară şi multă instabilitate găsim şi prin vestul ţării. Nu prea vedem soarele, iar aversele continuă şi la noapte: vor fi cantităţi destul de mari de apă.

Şi în Transilvania o să plouă, apar vijelii sau chiar grindină, iar temperaturile scad faţă de ieri. La noapte, în schimb, se încălzeşte. Vor fi 5 grade în depresiuni.

Pentru zona Olteniei, situaţia este ceva mai bună, se arată soarele din când în când, dar nu lăsaţi umbrelele acasă. Mai vine o repriză de ploaie chiar şi peste noapte.

Prin sudul ţării, atmosfera se menţine schimbătoare spre mohorâtă, iar ploile sosesc după prânz şi pe seara. La noapte se înteţeşte vântul, aşa că norii se mai risipesc.

BUCUREȘTI

În Bucureşti, acum sunt 13 grade, iar după prânz se ating 20 de garde. Marți o să avem destul de mulţi nori, ploi după prânz şi o maximă modestă... Vântul prinde putere mai pe seara, iar barometrele rămân pe tendinţa de scădere.

LA MUNTE 

La munte, o să avem multă instabilitate. Aversele apar după prânz şi în noaptea următoare, şi vor fi consistente, violente şi zgomotoase. Se pot acumula 40 l/mp, vor fi vijelii şi grindină. Se răceşte în masivele vestice.

LA MARE

Pe litoral, vremea se schimbă de la o zi la alta, dar apa mării va fi cam la fel de rece: în jur de 12...13 grade. Marți: vreme caldă şi ploi de vară.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult