Vremea 3 iulie 2018. Temperaturile urcă până la 28 de grade
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cum va arăta vremea în fiecare regiune:
În Bărăgan şi Dobrogea, vremea va fi schimbătoare. Sunt momente cu soare, dar apar şi nori de ploaie. Aversele vin pe zone destul de mici şi nu mai vorbim de cantităţi.
Puţin mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, se anunţă soare şi vreme plăcută. Se încălzeşte lent deocamdată, la fel şi peste noapte. Şi marți mai este risc de viituri pe Şiret.
Vreme mai bună găsim şi în nordul Moldovei şi în Bucovina. Nu mai sunt ploi, dar riscul de inundaţii se menţine pe Jijia şi pe afluenţi, dar şi pe Prut. Hidrologii avertizează asupra menţinerii nivelurilor peste Cotele de apărare, ca urmare a propagării viiturilor din amonte. Vreme plăcută şi în încălzire avem şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Temperaturile cresc cu vreo patru grade la amiază şi cu două grade la noapte.
Vreme bună va fi şi în ţinuturile vestice. Luni a fost cer senin după prânz, marți soare şi puţin mai cald decât luni.
Tendinţa este cam aceeaşi şi pentru zona Transilvaniei. Vreme bună, soare, mai cald ca luni. Pe Oltul inferior se păstrează riscul de viituri. Se pot depăşi chiar cotele de inundaţie.
În Oltenia, dimineaţă va fi destul de înnorată şi mai pot veni ploi slabe, dar la amiază vremea se îndreaptă şi se încălzeşte faţă de luni.
În ţinuturile sudice prindem vreme schimbătoare, cu nori mulţi dimineaţa şi soare după prânz. Termic stăm mai bine ca luni.
BUCUREȘTI
Dimineaţă va fi răcoare şi mai poate picura puţin, dar mai târziu vedem soarele şi se încălzeşte. Miercuri, prindem vreme frumoasă, în încălzire treptată. Barometrele vor înregistra o scădere a presiunii atmosferice, iar după prânz cresc din nou condiţiile de averse.
Joi se face şi mai cald, avem timp frumos în general, deşi spre seară vor mai apărea nori de ploaie. Vineri va fi cam la fel de cald, mult soare, dar trecător, apar şi averse cu descărcări electrice. LA MUNTE
Marți prindem vreme bună, mai caldă ca luni, cu ploi pe suprafeţe restrânse. Miercuri se mai încălzeşte puţin, va domina timpul frumos şi abia dacă apar câţiva stropi. În Meridionali şi în Carpaţii de Curbura se înteţeşte vântul.
Joi se menţine atmosfera caldă şi plăcută, însă după prânz pot apărea aversele în zona de Curbură, iar mai târziu şi în Apuseni. Vineri, pe un fond de vreme caldă, cresc condiţiile de averse în a doua parte a zilei. LA MARE
Marții mai sunt anunţate ceva averse după-amiaza. Dimineaţa va fi plăcută, temperaturile vor fi ridicate, vântul destul de insistent, iar apa va avea 23, poate chiar 24 de grade. Şi miercuri dimineaţă va fi vreme de plajă. Mai târziu cresc condiţiile de ploaie, dar aversele vor fi scurte şi sporadice.
Joi prindem soare dimineaţa, dar după prânz se aşteaptă înnorări consistente, averse şi descărcări electrice. Vineri se mai încălzeşte puţin şi meteorogii dau vreme frumoasă, deşi după-amiaza tot mai apar doi-trei nori de ploaie.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!