Vremea 27 iulie 2019. Temperaturi care ating pragul caniculei, în mai multe regiuni
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cum arată vremea în fiecare regiune a ţării:
În Dobrogea şi Bărăgan se încălzeşte foarte tare, temperaturile ajung la 35 de grade la umbră şi creşte disconfortul termic. Nu sunt şanse de ploaie.
Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, avem vreme frumoasă, puţini nori şi temperaturi mai ridicate decât vineri. Pe la amiază se vor atinge 33 - 34 de grade, la umbră şi aerul va fi greu de respirat.
Se face foarte cald şi în nordul Moldovei şi în Bucovina. Doar în zonele montane s-ar putea să apară o aversă-două mai pe seară. În rest, atmosfera se menţine însorită şi maximele urcă spre 33 de grade.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş apar ceva condiţii de ploaie la apropierea serii. Până atunci, avem soare şi o amiază călduroasă, cu 31 - 32 de grade la umbră.
Căldura pune stăpânire şi pe vestul ţării. Amiaza ne-aduce soare şi zăpuşeala, dar mai târziu vin şi câteva reprize de ploaie.
Se face foarte cald şi în zona Transilvaniei. Dimineaţa este răcoare în depresiuni, însă temperaturile cresc cu fiecare oră, iar în Târgu-Mureş se ating şi 34 de grade. Domină timpul frumos, dar spre seară pot să apară ceva averse pe la munte.
În Oltenia, căldura va fi greu de suportat. Se instalează canicula, atmosferă va fi înăbuşitoare şi nu e nicio speranţă de ploaie. Şi în ţinuturile sudice ne-aşteaptă o zi toridă, cu disconfort în creştere şi aer irespirabil la orele amiezii. În Lunca Dunării se pot atinge 36 de grade.
BUCUREȘTI
Weekendul ne-aduce arşiţă mare. Astăzi avem cer senin, multă zăpuşeală şi un vânt fierbinte. Maxima atinge pragul caniculei. Duminică, aerul se încinge mai tare, stresul termic va fi accentuat şi, pe la prânz, atmosfera devine sufocantă. Presiunea atmosferică începe să scadă.
Luni, se răcoreşte binişor, norii apar din când în când, iar aversele ajung mai pe seară şi în noaptea următoare. Marţi aşteptăm o nouă zi călduroasă, cu nori puţini şi temperaturi ridicate.
LA MUNTE
Ziua de sâmbătă aduce soare şi vreme caldă. Sunt ceva condiţii de ploaie la apropierea serii, dar aversele apar pe zone restrânse, nu chiar peste tot.
Caldura persistă şi duminică. Domină vremea însorită, dar pe seară instabilitatea creşte şi în Apuseni şi în vestul Meridionalilor vin ploi serioase, cu fenomene electrice, vijelii şi grindină.
Luni se simte o răcorire a vremii, dar ploile apar după prânz şi vor fi locale. Marţi se încălzeşte la loc, vedem soarele din când în când, dar mai vin şi ceva ploi. LA MARE
Pe litoral, urmează o perioadă cu vreme caldă şi frumoasă. Sâmbătă se mai încălzeşte puţin, cerul va fi senin, iar aerul, destul de greu de respirat pe la mijlocul zilei.
Şi duminică va fi soare, disconfortul termic va creşte, iar vântul abia va adia. Luni se anunţă exact aceleaşi condiţii: căldură mare, chiar zăpuşeala după prânz şi apă caldă.
Şi marţi se menţine vremea călduroasă, maximele ajung la 30 de grade pe plajă, dar apar şi câţiva nori de ploaie.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea la munte , vremea la mare , meteo , anm , vremea in weekend
Dată publicare: 27-07-2019 08:06