Cod portocaliu de ger în peste jumătate de ţară, de luni. Temperaturi de -22 de grade
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Un val de frig polar va cuprinde treptat toată ţara, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, iar Capitala şi 27 de judeţe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea se vor afla sub Cod portocaliu de ger, în timp ce 13 judeţe vor fi sub Cod galben.
Potrivit unei avertizări meteorologice emise sâmbătă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valul de frig va cuprinde treptat toată ţara, în perioada 25 februarie, ora 3:00 - 1 martie, ora 10:00, şi va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10 - 15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an.
Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile şi va fi ger dimineaţa şi noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi şi în restul teritoriului, iar intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzaţia de rece. Un număr de 13 judeţe, respectiv Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Mureş, Arad, Alba, Timiş, Hunedoara, Caraş - Severin şi Sibiu, se vor afla sub Cod galben de frig, în timp ce restul judeţelor vor fi afectate de un Cod portocaliu de ger.
"Din seara zilei de sâmbătă (24 februarie) şi până duminică noapte (25/26 februarie), în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, în Muntenia, Oltenia, sudul Banatului şi Dobrogea vor fi ninsori temporare, care în sud-vest vor deveni moderate cantitativ. Vântul va avea intensificări în medie cu 45 - 50 kilometri/oră în majoritatea zonelor, iar în partea de sud-est a teritoriului rafalele vor atinge local 55 - 65 kilometri/oră", spun meteorologii.
Conform ANM, Capitala şi 27 de judeţe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea se vor afla perioada 26 februarie, ora 3:00 - 1 martie, ora 10:00, sub Cod portocaliu de temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât şi ziua. În aceste zone, valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar şi pe parcursul zilelor, când valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă.
Temperaturile maxime vor fi frecvent între -12 şi -8 grade, cele minime se vor încadra în general între -22 şi -12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzaţia de frig.
"Din dimineaţa zilei de luni, 26 februarie, aria ninsorilor se va extinde. În sud şi sud-est acestea vor deveni local abundente şi vor fi viscolite, în special în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. În cursul zilei de duminica, 25 februarie, Administraţia Naţională de Meteorologie va emite mesaje privind evoluţia şi intensitatea acestor fenomene", precizează meteorologii.
Probleme în țară din cauza zăpezii
În Harghita, pe drumul naţional dintre Praid şi Gheorghieni s-a impus sâmbătă la prânz o restricţie de tonaj pentru maşinile mai mari de 3,5 tone. Timp de o oră şi jumătate, cât a durat interdicţia, drumarii au reuşit să cureţe şoseaua. Veştile de la meteorologi nu sunt deloc îmbucurătoare.
Gabriela Băncilă, meteorolog: ”Imaginaţi-vă un curent cu o viteză foarte mare care se roteşte deasupra Polului Nord. În momentul în care acest curent slăbeşte în intensitate, permite masei de aer să migreze către latitudini mai sudice.”
Valul de ger polar anunţat de meteorologi i-a pus în gardă pe ţăranii din satele Moldovei. Oamenii şi-au improvizat obloane la grajduri, iar pe geamuri au pus folii de plastic pentru a menţine cât mai bine căldura în case.
Codul portocaliu de ger îi sperie şi pe agricultori. Viţa de vie ar putea fi afectată de temperaturile neobişnuit de scăzute.
În comuna Gorban, din Iaşi, beneficiarii de ajutor social au primit în grijă bătrânii singuri şi bolnavi, de pildă o femeie, de 103 ani.
Localnic: "O să am grijă de bunica, că altfel nu am cum, că am 20-30 de metri până la ea şi imediat ajung şi fac treaba ei."
Şi la malul mării e vreme de început de decembrie, nu de ajun de Mărţişor. Doar îndrăzneţii au ieşit la plimbare.
În Galaţi oamenii îşi fac singuri curaj şi spun cu optimism că, măcar pe ger, dispar viruşii.
Cine pleacă la drum cu maşina trebuie să se echipeze ca la carte, inclusiv cu provizii.
Prognoza meteo pentru duminică
Duminică, se răceşte foarte tare, iar în depresiuni, în nordul şi centrul Moldovei gerul persistă şi pe timpul zilei. O să ningă în jumătatea sudică a ţării şi sporadic în nord.
Vântul va avea intensificări cam peste tot şi va sufla mai tare în sud-est şi în zona montană înalta, pe unde va fi viscol. Maximele vor fi de minus 12 grade în Bucovina şi vor ajunge cu greu la minus 1 grad prin vest şi sud-vest.
Sursa: Pro TV
Etichete: meteo , frig , vremea astazi , ger , sambata
Dată publicare: 24-02-2018 07:42