Vremea 14 septembrie 2018. Temperaturi neobişnuit de ridicate în aproape toată ţara
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vremea în fiecare regiune a ţării Astăzi avem soare şi vreme caldă, chiar neobişnuit de caldă prin vest, nord-vest şi centru. În sud-est şi pe la munte mai pot să apară câţiva nori de ploaie, iar vântul rămâne destul de insistent pe litoral.
În Dobrogea şi în Bărăgan, se anunţă vreme bună şi doar sporadic pot să vină ploi slabe iar vântul va avea unele porniri pe litoral. Temperaturile vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.
Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, atmosferă va fi însorită şi caldă pentru dată din calendar. Doar izolat o să cadă 2-3 stropi de ploaie şi maximele termice ajung până la 27 de grade Celsius.
În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă o zi foarte frumoasă: soare, câţiva nori de vreme bună şi temperaturi puţin mai mari faţă de ieri.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, găsim soare şi temperaturi de vară. După prânz se ating chiar şi 31 de grade Celsius.
În ţinuturile vestice atmosferă va fi însorită, se încălzeşte puţin şi temperaturile ajung pe la 30 de grade.
În centrul României este răcoare acum dimineaţa; însă temperaturile urcă treptat şi după prânz vor fi până la 30 de grade în vestul provinciei. Soarele va fi prezent peste tot şi doar pe la munte, s-ar putea să vină o ploaie de scurtă durată. Până la ora 10, este cod galben de ceaţă densă pentru judeţul Harghita. Vizibilitatea este mult scăzută.
În sud-vestul ţării, aşteptam vreme foarte frumoasă, soare, nori puţini şi până la 30 de grade în termometre.
Şi în ţinuturile sudice, atmosferă va fi plăcută şi se face mai cald. La amiază se vor înregistra 29 de grade Celsius.
În Bucureşti astăzi o să avem soare şi atmosfera de vară după prânz, când se vor atinge 29 de grade. La munte găsim soare şi vreme bună, deşi s-ar putea să apară înnorări trecătoare, poate şi 2-3 stropi de ploaie.
La mare o să mai plouă slab, trecător, dar vor fi şi perioade cu soare pe parcursul zilei. Vântul rămâne destul de insistent; maximele din staţiuni ajung la 24-25 de grade, iar în apă vor fi cam 22-23 de grade.
Vremea în următoarele 3 zile Şi mâine o să fie cald, dar în zonele montane, în nord, nord-vest şi centru se-aduna norii şi vor aduce averse, cu fenomene electrice, poate şi grindină. În rest: soare, poate o aversa-doua pe înserat şi până la 32 de grade în sudul ţării.
Duminică vremea se îmbunează, dar prin est, centru şi la munte mai apar ceva înnorări şi e posibil să picure trecător. Vântul prinde putere pe partea estică, în sud-vest şi pe crestele montane şi se răcoreşte aproape peste tot.
Luni avem o zi frumoasă şi va fi puţin mai cald decât în mod obişnuit. Se linişteşte vântul şi doar pe la munte mai pot să vină câţiva stropi de ploaie.
În Bucureşti mâine rămânem cu vremea frumoasă şi se face mai cald. Maxima ajunge la 30 de grade. În noaptea următoare încep să se adună norii, dar vor fi şanse reduse de ploaie. Duminică avem o zi cam mohorâtă şi e posibil să picure trecător. Temperaturile scad, dar tot va fi mai cald decât în mod obişnuit. Luni revine timpul frumos, dar se răcoreşte. De fapt ajungem la normal cu temperaturile şi vom avea cel mult 25 de grade.
La munte, sâmbătă norii se înmulţesc şi vor aduce averse, cu fenomene electrice şi intensificări de vânt. Vor fi şi ploi torenţiale, cantităţi însemnate de apă şi e posibil să cadă grindină. Vremea se îmbunează duminică. Ploile se răresc, dar vântul prinde putere în zonele de creastă şi se răcoreşte. Luni temperaturile încep din nou să crească şi o să avem timp frumos şi condiţii reduse de ploaie.
Sursa: Pro TV
Etichete: canicula , meteo , temperaturi , ploi , soare , grindina , frig , prognoza , incalzire , toamna , racire , maxime , minime
Dată publicare: 14-09-2018 09:18