Vremea 12 martie 2018. Temperaturi neobișnuit de ridicate, urmate de ploi
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vântul va sufla mai tare în vest, în est şi la munte, iar dimineaţa în sud şi în sud-est va fi ceață. La amiază vor fi temperaturi cuprinse între 9 şi 19 grade.
Cum va arăta vremea în fiecare regiune:
În Dobrogea şi Bărăgan, în orele dimineţii se anunţă ceață, dar peste zi vom zări şi soarele. Temperaturile urcă până la 19 grade şi vor fi mai potrivite pentru luna aprilie. Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei dimineaţă mai sunt ceva înnorări şi ceaţă, dar după prânz cerul va fi variabil şi vântul activ. Maximele termice scad uşor faţă de duminică, iar ploile vor veni după lăsarea nopţii.
În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă soare în prima parte a zilei, însă spre seară se înnorează treptat şi o să plouă. Temperaturile scad cu 4 -5 faţă de ziua trecută.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş vin ploi în mai mult reprize. Vorbim despre averse cu fenomene electrice şi maximele termice vor creşte uşor. În ţinuturile vestice, avem vreme instabilă şi deosebit de caldă pentru dată din calendar. Şi aici vor fi averse cu tunete, fulgere şi vântul va avea intensificări. Se vor strânge cantităţi de apă de 15 l/mp şi izolat 20 - 30 l/mp.
În centrul României, astăzi se mai încălzeşte şi vom avea temperaturi neobişnuit de mari. Mai spre seară se adună norii şi va ploua iar la munte la altitudini mari vor fi precipitaţii mixte. În sud-vestul ţării vreme va fi instabilă. Pe aici vor veni averse cu fulgere şi se vor strânge cantităţi mai mari de apă. Valorile termice scad puţin însă tot cald o să fie.
În sudul ţării se anunţă ceata dimineaţa, perioade cu soare peste zi şi ploi spre seară şi la noapte. Temperaturile rămân ridicate; după-amiază în Lunca Dunării se vor atinge 20 de grade Celsius.
BUCUREȘTI
În Bucureşti, avem încă o zi caldă cu 18 grade la orele prânzului. Norii se adună treptat spre seară şi noaptea când vor fi ploi de scurtã duratã cu fenomene electrice şi un vânt mai activ. Marţi, temperatura aerului scade puţin însă tot cald o să fie şi o să mai plouă slab.
Miercuri, înnorările vor fi temporare şi va picura din când în când. Vântul va fi activ şi termometrele vor indica 17 grade Celsius. Joi, temperatura o să scadă însă tot cald va fi. Ploile pot să apară doar trecător.
LA MUNTE
La munte, aşteptam vreme instabilă cu ploi în aversa şi fulgere. Precipitaţii mixte sunt anunţate doar la altitudini de peste 1900 de metri. Cantităţile de apã strânse vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 35 l/mp.
Vântul va avea intensificãri şi temperaturile din staţiuni se menţin ridicate pentru această dată a anului. Marţi, vin alte ploi sub formă de aversa cu fulgere şi pe arii restrânse se pot strânge cantităţi mai mari de apă.
Miercuri norii vor fi numeroşi şi precipitaţii slabe: vor fi mai ales ploi dar la înălţimi mari aşteptam lapoviţa şi ninsoare. Vântul va avea unele porniri. Joi vor mai fi innori şi ploi slabe locale. La altitudini mari, vor fi precipitaţii mixte şi temperatura aerului va scãdea uşor.
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea azi , meteo , prognoza meteo , cum va fi vremea
Dată publicare: 12-03-2018 09:20