Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vreme urâtă, cu precipitații și vânt. Prognoza până sâmbătă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Miercuri se încălzeşte, dar vom avea o zi urâtă cu multă umezeală. Norii persistă, precipitaţiile vin mai ales în nord, centru şi în est.

La munte, în Maramureş şi Bucovina, vor domina ninsorile. În restul Moldovei, în Transilvania şi în zona Crișanei se aşteaptă lapoviţă, iar în celelalte regiuni o să plouă. Pe crestele montane va fi viscol, dar mai târziu vântul se va înteţi în ţinuturile sudice. Vom avea maxime de la minus 3 grade în Bucovina, la 11 grade în sudul Dobrogei.

În Dobrogea şi Bărăgan se anunţă vreme închisă şi ploi peste tot, iar vântul va avea intensificări. Temperaturile cresc chiar şi cu 9 grade faţă de ziua trecută.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei nu vom zări soarele şi sunt anunţate precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă. Vântul se înteţeşte, se încălzeşte semnificativ şi la amiază vor fi cel mult 7 grade Celsius.

Cresc temperaturile şi în nordul Moldovei şi în Bucovina, însă atmosfera va fi mohorâtă, vor predomina ninsorile, iar vântul va sufla tare mai ales în zonele înalte.

Citește și
ninsoare pe strada in Pitesti
Ninsori, lapoviță și polei în mare parte din țară. Prognoza pentru următoarele zile

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş se anunţă mulţi nori şi precipitaţii. Va ninge în Maramureş, dar în rest aşteptam lapoviţă. Vântul va viscoli ninsoarea la altitudini mari şi se încălzeşte uşor faţă de ziua trecută.

În vestul ţării, cerul va fi acoperit de nori cam peste tot şi vor fi preciptatii sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar în aceste condiţii e posibil să apară poleiul. Cresc temperaturile şi după prânz se vor înregistra 6-7 grade Celsius.

În ţinuturile centrale se anunţă vreme mai bună cu înnorări, dar şi scurte perioade cu soare. Se încălzeşte şi se vor atinge chiar şi 6 grade în Braşov.

În sud-vestul ţării, vremea va fi urâtă cu ploi în zonele joase şi ninsori consistente pe la munte. Până la ora 10, este cod galben de ceaţă densă pentru judeţele Olt şi Dolj. Vizibilitatea este scăzută local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. Temperatura aerului va creşte.

În sudul ţării, găsim mulţi nori şi ploi sporadice dar în zonele înalte sunt anunţate ninsori. Temperaturile cresc faţă de ziua trecută, iar pe timpul nopţii vântul va creşte în intensitate.

În Bucureşti, temperaturile vor creşte şi se vor atinge 7 grade Celsius. O să mai picure dimineaţa, dar ploile se întorc la noapte, când se porneşte şi vântul.

În zona montană, se încălzeşte uşor. Pe timpul zilei ninsorile apar mai mult în masivele nordice, iar la noapte în cele din sudul şi sud-estul ţării, iar pe creste va fi în continuare viscol.

Prognoza pentru 3 zile

Ziua de joi ne-aduce precipitaţii cam peste tot, mai consistente în jumătatea sudică a ţării. O să ningă în Moldova şi în Carpaţii Orientali. În Transilvania şi Maramureş va fi lapoviţă. În rest o să plouă. În sud şi sud-est se porneşte vântul şi va atinge viteze de 50-60 KM/h, iar pe crestele montane va fi în continuare viscol.

Vreme urâtă avem şi vineri. Norii persistă şi vor aduce alte ninsori în Moldova şi la munte. Ploi în sud-estul ţării şi lapoviţă în celelalte zone. Poate să apară poleiul, iar vântul mai are unele intensificări în ţinuturile sudice.

Sâmbătă rămânem cu atmosfera închisă. Precipitaţiile apar mai ales în sudul, centrul şi estul ţării, se menţin condiţiile de polei, iar în zona montană înaltă o să mai ningă viscolit.  

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult