Vreme schimbătoare, dar cu temperaturi potrivite. Prognoza pentru următoarele zile
Your browser doesn't support HTML5 video.
Maximele vor fi de la 8 la 16 grade. În Dobrogea şi Bărăgan soarele se va arăta încă de dimineaţă, se încălzeşte uşor, iar vântul va avea unele răbufniri. Noaptea aduce ceaţă şi temperaturi mai mari decât în ultima perioadă.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei găsim timp frumos şi temperaturi acceptabile. Maximele ajung la normal, dar vântul prinde putere şi va accentua senzaţia de frig.
Şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina o să vreme bună, iar temperaturile rămân pe la 9, 10 grade. Spre seară vin ceva ploi în nordul provinciei. Noaptea va fi una caldă, dar ploioasă.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş se adună norii şi aduc câţiva stropi în a doua parte a zilei şi peste noapte. Temperatuile se modifică substanţial doar la noapte. Vor fi 7 grade în zonă.
Pentru ţinuturile vestice, se anunţă atmosfera închisă şi la fel de rece ca ieri. După prânz cresc şansele de ploaie în zona Crișanei. O încălzire spectaculoasă percepem abia la noapte, minimele saltă de la 2 la 10 grade.
În Transilvania găsim cer plumburiu şi umezeală în creştere. Şi aici va ploua mai pe seara, iar temperaturile urcă două, trei grade.
Şi în Oltenia se încălzeşte şi apare soarele. O încălzire se simte şi pe timpul nopţii, când cresc condiţiile de ceaţă.
În sud asistăm la un salt perceptibil al temperaturilor. Pe aici, norii apar trecător, iar pe seara pot cădea câţiva stropi.
Vremea în București
Mai târziu, situaţia se ameliorează. Temperaturile cresc şi ajung la normal, o să avem soare şi o presiune atmosferică în scădere, de la valori mari, la valori sub cele normale. Duminică se anunţă vreme bună, caldă pentru un început de noiembrie şi destul de însorită. Presiunea atmosferică va mai scădea puţin, iar noaptea apare ceața.
Luni va fi şi mai cald, se ating 22 de grade, iar noaptea în jur de 10,12 grade, valori de lună septembrie. Norii apar temporar, se înteţeşte vântul, iar pe seară cresc şi condiţiile de ploaie.
Şi marţi va fi neobişnuit de cald, se arată soarele şi vântul va mai avea unele răbufniri.
Vremea la munte
La munte, sâmbătă se mai încălzeşte puţin, dar prindem vreme destul de neplăcută, cu ploi după prânz şi spre seară. În masivele vestice vor fi ploi locale, în cele sudice vin doar câţiva stropi. La mare altitudine va fi lapoviţă, iar vântul poate atinge viteze de 80 km/h. Duminică se mai încălzeşte puţin, norii apar frecvent şi va ploua slab în masivele vestice. Vântul nu se domoleşte.
Şi luni va fi vreme caldă, însă ploile se extind şi cuprind toate zonele de munte.
Marţi va fi ceva mai bine. Vremea rămâne caldă pentru o zi de noiembrie, iar ploile se restrâng în masivele nordice.
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea in Bucuresti , vremea la munte , meteo , prognoza meteo
Dată publicare: 02-11-2019 07:53