Vreme rece pentru luna septembrie. Când cresc temperaturile
Your browser doesn't support HTML5 video.
La munte, la altitudini mari, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. La amiază, temperaturile se vor situa între 13 grade, în depresiuni, şi 23 de grade, în Oltenia.
Cum va arăta vremea în fiecare regiuneÎn Dobrogea şi Bărăgan se anunţă înnorări şi câteva ploi slabe, pe suprafeţe mici, dar vor fi şi perioade cu soare pe parcursul zilei. Vântul va avea unele porniri în zona litoralului, iar temperaturile se menţin modeste pentru data din calendar.
Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim atmosferă însorită, se mai încălzeşte puţin şi, la amiază, se vor atinge 20 de grade Celsius.
În nordul Moldovei şi în Bucovina aşteptăm încă o zi rece pentru luna septembrie. Norii se mai adună pe parcursul zilei, vin ploi locale şi vântul va avea intensificări. După prânz, se vor înregistra cel mult 17 grade Celsius.
Vreme rece se anunţă şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Norii se mai aduna temporar şi o să plouă, vântul va avea unele porniri şi la amiază termometrele vor indica 16-17 grade.
Şi în ţinuturile vestice, temperaturile vor fi modeste pentru luna septembrie. Atmosfera va fi însorită şi vântul se va înteţi pe crestele montane.
În centrul României, este frig dimineaţă, mai ales în depresiuni. În zonele de munte, sunt posibile câteva ploi slabe, dar la altitudini mari aşteptăm şi precipitaţii sub formă de lapoviţa şi ninsoare. În celelalte zone, se arată soarele şi după prânz se vor atinge 18 grade, în vestul provinciei.
În sud-vestul ţării, urmează o zi frumoasă cu mult soare, dar şi aici valorile termice vor fi modeste pentru dată din calendar.
Şi în ţinuturile sudice găsim vreme frumoasă, dar temperaturile se vor situa în jurul valorii de 21 de grade Celsius.
Vremea în BucureștiÎn Bucureşti, urmează încă o zi răcoroasã, cu cer variabil şi un vânt mai activ. După prânz termometrele vor indica în jur de 21 de grade Celsius.
Vremea la munteLa munte, vineri se anunţă vreme rece şi ploi în Carpaţii Orientali. La altitudini mari, pe suprafeţe restrânse vor fi precipitaţii sub formã de lapoviţa şi ninsoare, iar vântul va prinde putere pe creşte.
Vremea în următoarele zileVineri se anunţă o zi rece în nordul şi nord-estul țării, pe unde o să plouă local şi vântul se înteţeşte. În rest, găsim vreme mai bună şi ploi sporadice în centru şi sud-est.
Sâmbătă atmosfera va fi răcoroasă şi însorită în cele mai multe zone. Prin nord-est, apar câţiva nori, însă condiţiile de ploaie vor fi reduse.
Duminică se încălzeşte uşor, norii vor fi rari şi vântul se mai domoleşte. În noaptea următoare vor fi condiţii de ceaţă.
Luni, valorile termice vor continua să crească uşor. Cerul va fi variabil, o să plouă local în vestul ţării şi pe spaţii restrânse în rest.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!