Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vreme ploioasă în mai multe regiuni din țară. Care sunt maximele zilei

Your browser doesn't support HTML5 video.

Miercuri se adună norii, în vest, nord şi centru, o să plouă mai mult în Maramureş, dar vin câteva ploi slabe şi prin Crișana, Transilvania şi Moldova. În sudul şi sud-estul o să avem o zi ceva mai bună şi se încălzeşte.

Pe crestele montane, vântul va sufla tare, cu peste 70-80 Km dar se înteţeşte şi în celelate zone. Vom avea maxime de la 6 grade în depresiuni, la 17 grade în ţinuturile sudice.

Vremea pe regiuni

 

În Dobrogea și Bărăgan se anunţă vreme bună, vântul va avea unele porniri şi se încălzeşte. După prânz se vor înregistra 16 grade Celsius.

Soarele se arată şi mai sus în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Vor fi şi înnorări dar nu sunt anunţate ploi, iar temperaturile cresc uşor.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, se anunţă o zi urâtă cu mulţi nori şi ploi slabe iar maximele termice vor fi comparabile cu cele înregistrate marți.

Citește și
Ploaie
Ploile persistă dar începe să se încălzească. Cum va fi vremea în București

Atmosferă va fi închisă şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Aşteptam ploi cam peste tot, mai consistente în nordul Orientalilor iar la altitudini mari va fi lapoviţa şi ninsoare. Marți au fost 14 grade însă astăzi se răceşte şi vor fi cel mult 10 grade Celsius.

Şi în ţinuturile vestice, găsim mulţi nori şi ploi slabe. Vântul va avea unele porniri iar după prânz, termometrele vor indica 11-12 grade.

În Transilvania norii vor fi numeroşi şi o să picure trecător. Vântul prinde putere în zona montană înălţa iar maximele termice vor ajunge până la 10 grade Celsius.

În Oltenia ne aşteaptă o zi cu înnorări dar şi perioade cu soare. Vântul va fi activ, se face mai cald decât marți şi termometrele vor indica 15 grade.

În ţinuturile sudice, se anunţă vreme bună în ansamblu însă mai apar câţiva nori şi s-ar putea să cadă 2-3 stropi de ploaie în zonele deluroase. Temperatura aerului va creşte.

Vremea în București

 

În capitală, miercuri apare soarele, se mai încălzeşte puţin şi se ating 16 grade. Vântul va agita atmosfera şi va ajunge la viteze de 40-50 KM/h.

Joi se înseninează şi se face mai cald. Ziua va fi foarte plăcută, iar pe la amiază se vor înregistra 20 grade.

Vineri se încălzeşte şi mai tare. O să avem vreme frumoasă, un pic de vânt şi 24 grade în termometre.

Sâmbătă se schimbă vremea. Temperaturile scad, se-adună norii, iar pe seară vin ploile. Maximă se opreşte la 15 grade.

Vremea la munte

 

La munte, miercuri apar ploi locale, mai consistente în nordul Carpaţilor Orientali. În zona montană înălţa mai vin ceva ninsori şi lapoviţă, iar vântul sufla tare, cu peste 70...80 Km/h.

Joi se încălzeşte şi o să avem cer senin aproape peste tot. Doar în zona Orientalilor, dimineaţa apar câţiva stropi de ploaie şi tot aici vântul rămâne destul de insistent.

Vineri prindem vreme caldă, cu soare în primele ore. După prânz, se înnorează treptat şi o să plouă, mai întâi în masivele nordice şi nord-vestice, apoi şi în restul zonei montane.

Sâmbăta temperaturile încep să scadă şi o să avem vreme schimbătoare şi condiţii de precipitaţii în nordul Carpaţilor Orientali.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult