Vreme mohorâtă și caldă pentru această perioadă. Ce temperaturi vor fi
Your browser doesn't support HTML5 video.
La noapte, în nord-vest și la munte se pornește vântul, iar maximele pleacă de la minus 1 grad în depresiuni și ajung la 8 grade pe partea sud-estică.
Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde găsim atmosferă mohorâtă și, din când în când, mai vin câteva reprize de ploaie. O să fie cald pentru început de februarie, iar temperaturile ajung la 8 grade Celsius.
Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, avem tot vreme închisă. După prânz se ating 4...5 grade, iar la noapte s-ar putea să cadă puțină lapoviță.
În nordul Moldovei și în Bucovina găsim înnorări persistente și maxime de la 2 grade în zona Bucovinei până la 4 grade în restul provinciei. În zona montană va ninge slab, iar pe timpul nopții, la altitudini mari, se întețește vântul.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș o să ningă, se poate forma polei, iar la noapte pe-aici se pornește vântul. Temperaturile rămân la valori similare cu cele de ieri și vor fi cel mult 4 grade Celsius.
În ținuturile vestice cerul va fi mai mult noros, o să cadă lapoviță și asta înseamnă risc crescut de polei. După prânz maximele ating 5 grade. Pe timpul nopții lapovița se transformă în ninsoare, iar temperaturile coboară până la minus 4 grade.
În Transilvania avem o dimineață geroasă în depresiuni, pe unde s-au atins minus 11 grade Celsius. Și pe-aici o să ningă, iar la amiază vom avea cel mult 3 grade, pe la Alba Iulia. Pe timpul nopții mai vin câteva ninsori, iar minimele ajung la minus 9 grade în depresiuni.
În Oltenia, în zonele mai joase o să cadă lapoviță și sunt condiții de polei, așa că mare atenție dacă plecați la drum cu mașina. La munte o să ningă slab, iar temperaturile se opresc la 5 grade Celsius, în zona Târgu-Jiu.
În ținuturile sudice avem tot vreme închisă, dar în Lunca Dunării temperaturile rămân ridicate pentru data din calendar și se vor atinge 7 grade. Pe-aici precipitațiile apar pe spații mici, iar la noapte, în zonele mai joase sunt condiții de ceață.
Vremea în țarăMiercuri avem precipitații mai serioase în Maramureș, Transilvania și în Moldova o să ningă, iar în Banat și în Crișana va fi lapoviță. În rest găsim vreme mai bună și poate puțină lapoviță, dimineața, în extremitatea sud-estică.
Joi mai vin câteva ninsori în nord și în centru, iar în vestul și în sudul țării o să mai cadă lapoviță. Vântul se întețește la munte, dar și în est, în sud și centru.
Vineri se încălzește mai ales pe timpul nopții. Vor fi înnorări, iar pe seară și în noaptea următoare o să ningă la munte, iar în vest în nord și în centru va fi lapoviță.
Vremea la BucureștiÎn București, astăzi înnorările persistă. Se mai răcește față de ieri și, după prânz, maxima atinge 5 grade Celsius. Vântul va fi activ, iar pe seară și la noapte s-ar putea să plouă sau să cadă lapoviță. Tot la noapte temperatura coboară până la zero grade.
Miercuri dimineața va fi cam înnorat, dar condițiile de precipitații sunt reduse. Apoi norii se mai risipesc, iar vântul se menține activ.
Joi avem tot vreme schimbătoare: vor fi scurte momente cu soare, dar s-ar putea să vină și 2...3 stropi de ploaie. Se încălzește, iar după prânz termometrele vor indica 8 grade Celsius.
Iar ziua de vineri ne aduce atmosferă însorită și cel mult 7 grade, după prânz. Pe seară și în noaptea de vineri spre sâmbătă se adună norii, dar nu se anunță precipitații.
Vremea la munteLa munte cerul rămâne acoperit pe tot parcursul zilei. În majoritatea masivelor o să ningă slab, iar îndeosebi după lăsarea serii vântul prinde putere în zona Carpaților Orientali.
Miercuri rămânem cu vremea închisă și vin ninsori ceva mai serioase, pe arii extinse. Vântul rămâne activ la altitudini mari.
Joi se răcește și prindem vreme schimbătoare, cu ninsori slabe, pe spații mai mici. Vântul agită atmosfera în cea mai mare parte a zonei montane.
Iar vineri mai vin câteva fulguieli, dar o să zărim și soarele printre nori. În noaptea de vineri spre sâmbătă norii se înmulțesc și, în nordul Carpaților Orientali, apar ninsori mai abundente.