Vreme închisă și ploi în toată țara, sâmbătă. Prognoza pentru următoarele zile
Your browser doesn't support HTML5 video.
Maximele vor fi de la 10 grade în depresiuni, la cel mult 18 grade în sud-vest.
Vremea în fiecare regiune a ţăriiÎn Dobrogea şi Bărăgan ploile se domolesc. Mai vin câţiva stropi în prima parte a zilei şi vântul mai are unele răbufniri. E posibil să apară puţin şi soarele, iar temperaturile cresc faţă de ziua trecută, dar se menţin sub valorile normale la acesta dată.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim mulţi nori, condiţii de ploaie slabă şi câteva momente însorite. Vineri s-au înregistrat 10-11 grade. Sâmbătă maximele ajung pe la 15-16 grade, dar şi acestea sunt valori mai scăzute decât în mod obişnuit.
În nordul Moldovei şi în Bucovina avem atmosferă închisă şi temperaturi modeste, de cel mult 13-14 grade. Ploile iau o pauză pe timpul zilei, dar se întorc după lăsarea nopţii.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, cerul rămâne acoperit de nori. Ploile apar la apropierea serii, iar la noapte se porneşte vântul. Maximele nu trec de 14-15 grade.
În ţinuturile vestice găsim atmosfera schimbătoare: înnorări şi ceva ploi mai pe seară în zona Crișanei. Ploile se extind pe timpul nopţii, când şi vântul devine mai insistent. Până atunci avem încă o zi rece, cu cel mult 16-17 grade în termometre.
La noapte, ploile ajung şi în zona Transilvaniei, iar la munte, la altitudini de peste 1.600 de metri se anunţă lapoviţa şi ninsoare. Atmosefera se menţine închisă şi rece, iar maximele abia ating 14-15 grade în vestul provinciei. Şi în Oltenia va fi cam înnorat, dimineaţa e posibil să plouă slab, dar mai târziu se mai împrăştie norii. Temperaturile ajung la 17, poate 18 grade.
La fel va fi şi în ţinuturile sudice: atmosfera mohorâtă, câţiva stropi de ploaie la începutul zilei şi temperaturi scăzute pentru acest moment al anului.
Vremea în BucureştiÎn Bucureşti, sâmbătă vremea se mai îmbunează. Zărim un pic soarele, dar pot să vină şi câţiva stropi de ploaie. Temperatura, mai ridicată decât ieri, ajunge pe la 16 grade. Tot va fi mai frig decât în mod obişnuit.
Duminică avem o zi rece, mai neplăcută, cu cer acoperit şi ploi slabe, trecătoare. Spre seară se intensifica vântul.
Luni se face şi mai frig: maxima se opreşte pe la 13 grade; vântul se menţine activ şi e posibil să picure din când în când.
Marţi nu mai sunt semne de ploaie; se arata puţin şi soarele, dar temperaturile rămân modeste. Ziua vor fi cel mult 14 grade, iar noaptea, minimă ajunge pe la 4 grade.
Vremea la MunteLa munte găsim vreme destul de neplăcută. Şi sâmbătă o să fie frig, norii persistă, iar pe seară şi maine-noapte ploile cuprind aproape toată zona montană. La altitudini de peste 1600 de metri apar ninsorile şi lapoviţă.
Şi duminică avem o zi rece, ploi frecvente, lapoviţă şi ninsoare la peste 1400 de metri altitudine şi vânt cu intensificări.
Luni, temperaturile se menţin scăzute, dar ploile să răresc şi apare trecător soarele.
Atmosferă rece avem şi marţi. Mai apar ceva nori de ploaie; iar pe creste găsim condiţii de lapoviţa şi ninsoare şi un vânt destul de intens.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea in Bucuresti , vremea la munte , meteo
Dată publicare: 05-10-2019 08:30